Potrivit anchetatorilor, pe parcursul anului 2023, două persoane, dintre care una minoră, au recrutat o fată de 13 ani pe care au obligat-o să practice prostituția în folosul lor, însușindu-și sumele de bani obținute de către victimă.
„Una dintre persoane ar fi procurat și oferit persoanei vătămate minore, pentru consum, în mod repetat, diferite cantități de canabis (drog de risc) și cocaină (drog de mare risc)”, se arată într-un comunicat transmis marți de DIICOT.
Ambele persoane acuzate că au exploatat sexual victima minoră au deținut droguri (canabis și cocaină) pentru consum propriu, fără drept, spun anchetatorii.
Audierile se efectuează la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui.
Peste 50 de acțiuni operative au avut loc, marți, la nivel național pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, pornografie infantilă și criminalitate informatică.
durban22 • 27.09.2023, 11:08
Culmea care este ca Vaslui este unul din cele mai sarace judete din tara, si aici se intampla cele mai multe violuri, crime ca sa nu mai vorbim de acte de coruptie la cel mai inalt nivel !.
Simona.T • 27.09.2023, 10:16
Din pacate cei vinovati de aceasta situatie vor scapa usor, la cum merg lucrurile pe la noi..
Aura1 • 27.09.2023, 09:14
Ce implicare a unor minori, în loc să meargă la școală se ocupă cu nenorociri. Tinerii sunt scăpați de sub controlul parental.