UPDATE ora 19:00. Doua persoane care au instigat protestaraii la violențe au fost ridicate de jandarmi. Una din persoane este și Marian „Ceaușescu”, una din cele mai cunoscute figuri ale protestelor din ultimii ani.

Protestatar ridicat de jandarmi în Piața Victoriei Foto: Vlad Chirea

UPDATE ora 20.00. Jandarmeria București a remis un comunicat:

„În legătură cu manifestația publică ce se desfășoară în Piața Victoriei, Jandarmeria București face următoarele precizări:

Prin măsurile pe care le luăm, punem pe primul plan sănătatea, ordinea publică și siguranța participanților la adunarea publică.

Primele măsuri pe care le-am luat sunt de dialog, apel la responsabilitatea persoanelor prezente și recomandări pentru respectarea măsurilor de protejare a sănătății.

Astfel, Jandarmeria București solicită tuturor cetățenilor să respecte regulile de distanțare socială și să nu participe la astfel de manifestații publice.

Până in prezent, două persoane care au participat la o altercație au fost conduse la secția de poliție pentru identificare și pentru luarea măsurilor legale”.

UPDATE ora 18:15. Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București, a declarat la Digi 24: „Am apelat la recomandări inițial, încercăm să avem un dialog cu ei. Facem apel la buna credință a celor care se află acolo în Piața Victoriei, încercăm să gestionăm situația fără a avea incidente. Adunările publice sunt interzise, suntem în postura în care, momentan, acționăm cu echipa de dialog, aplicăm măsurile progresiv. Conducătorul acțiunii va decide dacă e nevoie de mai mult decât purtarea unui dialog. E importantă sănătatea publică”.

În imaginile surprinse de fotoreporterul GSP, se observă că mulți dintre protestatari nu poartă măști de protecție și nu respectă distanța socială, deși se află în grupuri mai mari de 3 persoane.

De asemenea, protestul are loc în contextul în care autoritățile au interzis mitingurile, în această perioadă.

Protestul este organizat de Frontul Civic Unit și a fost anunțat pe Facebook. Pe pagina evenimentului, organizatorii spun că protestează față de:

  • „Transparență: dovezile cazurilor de coronavirus care stau la baza statisticilor oficiale precum și dovezi cu privire la veridicitatea deceselor de C0VID-I9.
  • Pedepsirea tuturor făptuitorilor care au încălcat legile și constituția prin instituirea decretului stării de urgență și a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, cu complicitatea Parlamentului.
  • Sancționarea tuturor celor care se fac complici ai infracțiunilor mai sus menționate: instituțiile publice, medicii corupți care au făcut uz de fals pentru falsificarea statisticilor, canalele oficiale de comunicare.
  • Anularea tuturor acordurilor semnate de România cu OMS, organizație finanțată de Bill Gates și alți filantropi ale căror interese le impune abuziv la nivel global. Nu suntem de-acord cu aplicarea unor măsuri dictate de o organizație îndoielnică ce are în spate interese financiare și care a declarat stare de pandemie fără a avea un temei real”

Jandarmeria se află la fața locului, iar până acum nu au fost înregistrate incidente. Jandarmeria a remis însă un comunicat, prin care îndeamnă oamenii să fie responsabili.

”În mediul online au fost anunțate mai multe evenimente prin care cetățenii sunt invitați să participe la manifestații publice. Printre măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 se numără și aceea de interzicere a organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri în spații deschise. Pentru sănătatea dumneavoastră și protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să nu participați și să nu răspundeți la astfel de evenimente”, a anunțat Jandarmeria Română.

Fotografie principală: Vlad Chirea / Libertatea

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

 
 

Urmărește-ne pe Google News