În restaurantul hotelului Parc, din centrul Slatinei, Florin Salam şi Adrian Minune au cântat până în zori sub o ploaie de bani. Invitaţii au aruncat în ei cu peste 30.000 de euro, iar micuţa s-a ales cu o zestre impresionantă.

Petrecerea a început încă de la ora 20.00 şi toată noaptea… a plouat cu bani. Adi Minune şi Florin Salam au cântat cu foc pentru micuţa Mercedesa, a zecea nepoată a interlopului Bercea Mondialul, şi s-au ales cu peste 30.000 de euro din onorariu şi dedicaţii.

Bunicul Mercedesei nu a stat o clipă jos. A dansat pe muzica lui Minune, care a întreţinut petrecerea până în jurul orei 23, când a intrat în scenă Florin Salam.

Micuţa a primit două salbedin galbeni şi 100.000 €

“I-am adus pe prietenii mei să cânte la această petrecere. Nu le-am dat mult. Doar câte 1.500 de euro de fiecare. Sunt fraţii mei şi ne cunoaştem de mulţi ani”, a spus Bercea. Acesta a mărturisit că petrecerea, pe care a plătit-o singur, a ieşit exact cum şi-a dorit, iar micuţa Mercedesa a primit două salbe de galbeni şi 100.000 de euro de la invitaţi.

“Nu contează cât a costat petrecerea, atât timp cât fetiţa a primit aşa de multe cadouri”, a mai spus bunicul micuţei. Naşul Mercedesei a fost un alt interlop din Craiova, Vilifort. Apropiaţi ai familiei Anghel ne-au declarat că botezul ar fi costat în total circa 200.000 de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News