Meteorologul Pașol Adrian, de la Centrul Meteo Regional Sibiu, a declarat pentru Agerpres că această valoare s-a consemnat între orele 04,00 și 05,00, după care a început să crească ușor.

Și în celelalte localități harghitene s-au înregistrat temperaturi scăzute. La Odorheiu Secuiesc și Joseni s-au înregistrat minus 4 grade Celsius, la Toplița au fost minus 3 grade, iar la stația de munte Bucin s-au măsurat minus 5 grade Celsius.

Meteorologul Adrian Pașol a spus că temperaturile au scăzut pe fondul unui cer senin, al stratului de zăpadă și al presiunii ridicate. Potrivit sursei citate, în următoarele zile se va încălzi ușor, iar spre mijlocul săptămânii viitoare se vor înregistra temperaturi apropiate de valorile normale ale perioadei.

Astfel de temperaturi scăzute pot afecta atât pomii fructiferi cât și unele culturi agricole, dar pun în pericol și viața unor păsări.

Șeful Direcției Agricole Harghita, Torok Jeno, a declarat pentru Agerpres că la această temperatură vor fi afectați pomii fructiferi, atât cei aflați în faza de înflorire, cât și cei care sunt în faza de înmugurire. Acesta a spus că nu este în pericol cultura de bază din județ, cartoful, și nici culturile de toamnă, dar pot exista probleme la lucernă, trifoi și posibil orzoaică.

La rândul său, ornitologul Szabo Jozsef, de la Asociația de Protecție a Păsărilor Otus din Odorheiu Secuiesc, a declarat că, din cauza frigului, sunt în pericol rândunelele și câteva păsări din specia Sivii, care sunt insectivore și acum nu găsesc hrană, motiv pentru care sunt slăbite și pot muri.

Citește și: Ninsori abundente în România. Peste 80 de localități din Moldova nu au curent

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News