„Și eu, și echipa care a mers cu mine am avut aceleași stări. Când am constatat că nu se făcuse aerisirea, am cerut acest lucru, dar am aflat cu stupoare că și personalul auxiliar ajunsese marți cu aceleași simptome la UPU. E o vină principală a directorului, era un miros înțepător, iar toate băncile erau pătate de la dezinsecția respectivă.

Au folosit două substanțe în sălile de clasă, pe care le-au combinat. Una din ele nu mai putea fi utilizată în România, întrucât producătorul nu a mai cerut prelungirea avizului din aprilie 2019. Și totuși, au folosit-o. Producătorul a informat toți distribuitorii și utilizatorii.

Am aflat că e o fimă cu un istoric foarte mare, licitația a fost făcută pentru toate școlile din județ. Patronul firmei care a făcut dezinsecția e deja cercetat. Un alt personaj vinovat este directorul liceului care avea o responsabilitate foarte mare privind viața copiilor. A fost sancționat (…).

Firmele care fac dezinsecție… să nu se mai apuce nimeni să mai facă asemenea operațiuni, să se gândească foarte bine că pun în pericol viața oamenilor, trebuie respectate toate protocoalele. Directorii de școală să ceară procesul verbal cu ce se fac aceste operațiuni și ce trebuie să facă după ce pleacă firma de acolo. Să fie mulți mai atenți. Să introducă școlile proceduri pentru astfel de situații (…)

Cred că e vorba de vreo 5 miliarde amenzi, închiderea a vreo 22 de firme și foarte multe produse oprite de la comercializare (n.r. la nivel național)”, a spus Mioara Comana.

La aceeași emisiune, a intrat în direct prin telefon și George Pleșca, de la ISU Arad.

„Intervenția a început dificil dintr-un motiv mai puțin obișnuit. Șapte copii s-au prezentat la urgențe, nu a fost apel la 112. Au venit la jumătate de oră unul după altul. Când și-au dat seama medicii s-a sesizat 112. Informațiile au fost puține la prima intervenție. De la sosirea primului echipaj se simțea un miros înțepător. S-au făcut primele măsurători, s-au înregistrat mici depășiri. Până la sosirea echipajului au fost deschise geamurile, substanța s-a eliberat în aer. S-au realizat măsurători cu două aparate diferite. Au fost duse la un laborator (…).

Oamenii noștri s-au deplasat la fiecare copil din cele două clase acasă, pentru a-i informa pe părinți. La ora 18:00 erau șapte copii, iar la 12 noaptea erau 36 cu simptome. Dacă se luau măsurile necesare sau dacă s-ar fi aerisit și spălat băncile…

Noi facem informări în școli, dar nu se face o pregătire pentru un accident chimic. Nu am întâlnit niciodată o situație de acest fel”, a declarat George Pleșca.

 
 

Urmărește-ne pe Google News