Incidentul a avut loc în jurul orei 15.00, în staţia Piaţa Unirii 2. Martorii susţin că, în momentul în care a văzut că metroul se apropie, femeia şi-a luat elan şi s-a aruncat pe şină, înainte de a putea interveni cineva.
A fost internată la Spitalul Universitar
Din fericire, a căzut între linii, iar trenul, care a lovit-o uşor, a trecut peste ea, provocându-i doar câteva vânătăi şi zgârieturi. Pompierii din cadrul ISU Dealul Spirii au intervenit imediat pentru salvarea bucureştencei şi, după câteva minute, au reuşit să o scoată nevătămată de sub garnitură.
O ambulanţă SMURD a transportat-o, apoi, la Spitalul Universitar, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate.
“Pacienta a scăpat doar cu o contuzie la genunchi şi cu câteva vânătăi pe corp. Se pare că ea se află în evidenţele medicale ca fiind o persoană depresivă. Noi i-am efectuat investigaţii complete şi va rămâne internată 24 de ore”, ne-a declarat aseară doctorul Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar.