ComenteazăLa intrarea în satul Singureni din Giurgiu, dincolo de porțile înalte de lemn, se ivesc câteva căsuțe, colorate pe la streșini, cu flori și fluturi. La una dintre ferestre se zăresc, pe rând, trei băieți sărind pe o trambulină. Un altul, de vreo 6 ani, umblă prin curte, fericit că are un pui de pisică. I-a făcut adăpost dintr-o cutie de carton, i-a decupat uşiţă şi i-a înţepat găuri mici, pentru „aer condiţionat”. E tare mândru de asta. Acum, pisica va avea casa ei. Iar puştiul ştie că, în primul rând, de asta are nevoie animalul lui de companie.
Suntem într-unul dintre sediile fundației Bambini in Emergenza (Copii în pericol, n.red., din italiană), iar sub streşinile colorate ne aşteaptă 16 copii, de la câteva luni la 14 ani. Au fost aduși aici de Protecția Copilului. Unii au fost abandonați în spital de mame seropozitive, alții au fost găsiți de lucrătorii DGASPC în bordeie imunde, la o margine de sat, uitați de părinţi şi de lume. Sunt acei copii pe care părinţii reuşesc să nu-i întrebe, zile în şir, dacă le foame, somn sau sete. Sunt copiii nimănui. La Singureni au trecut prima dată pragul către un viitor mai bun și mai demn. Un viitor la care sunt îndreptățiți.
Libertatea a scris pentru prima dată despre povestea acestui centru în iunie 2019 și ne-am întors aici și în primăvara acestui an.
În 1995, fundația Bambini in Emergenza a fost creată de un jurnalist italian, Mino Damato, impresionat de situația critică a copiilor abandonați de mamele infectate cu HIV şi de imaginile din orfelinatele groazei, care făceau înconjurul lumii în anii sumbri ai începutului de tranziţie.
Italianul și-a făcut un scop din a-i sprijini pe copiii aceştia aflaţi în pericol. A făcut o fundaţie şi chiar aşa i-a spus: Fundaţia Copii aflaţi în pericol, Bambini in Emergenza. De atunci, pe uşa fundaţiei sale au intrat sute copiii necăjiţi şi au ieşi tot atâtea sute de copii mai împliniţi.
„Mediul social produce handicapul”
Astăzi, la Singureni trăiesc nouă astfel de copii: cea mai mică este o fetiță de cinci luni, iar cea mai mare, o adolescentă de 14 ani, care a locuit aici de la naștere. Dar alături de ei mai sunt și alți șapte copii, preluați de la DGASPC-urile judeţene (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului). Dintre aceștia, trei au dizabilități mintale.
Este un proiect nou, numit „Abilități diferite”, pe care Bambini in Emergenza l-a demarat în septembrie, explică pentru Libertatea, Tania Stănescu, care lucrează la fundație din 2007 și se ocupă de chestiunile administrative, de la adopții la relația cu statul. Practic, Tania Stănescu este coordonatorul activităţilor din Singureni ale Bambini in Emergenza.
„E o zonă în care simțeam că trebuie să intervenim, știind câtă nevoie e și cât de puține lucruri se fac în România”, continuă femeia. De pildă, doar în centrul acesta de la Singureni, sunt trei copii cu dizabilităţi. Au 10-11 ani, iar fişa lor medicală arată deja precum cuprinsul unui roman-fluviu.
Întârziere mintală, sindrom hiperkinetic, tulburări de personalitate și tulburări de atașament. Fiecare copil are vreo cinci-șase diagnostice. Toate sunt consecințe ale mediului în care s-au format, pentru că, din păcate, mediul social produce handicapul.
Tania Stănescu, coordonatoarea activităților Bambini in Emergenza:
În România, asistența socială nu este eficientă
În ultima perioadă, fundația din Singureni a fost solicitată tot mai des de Protecțiile Copilului, care s-au supraaglomerat. Majoritatea copiilor vin din mediul urban, acolo unde mamele cu vieți dezorganizate îi lasă nesupravegheați. Însă Tania Stănescu crede că toți sunt victime ale sărăciei și ale indiferenței, ale unui sistem de asistență socială care deja nu mai poate face faţă avalanşei de drame ale neputinţei.
„În pandemie s-a accentuat sărăcia. De vină e și indiferența socială la nivelul comunităților locale. Tipurile de ajutoare pe care le oferă statul familiilor în dificultate nu ajung unde trebuie”, explică femeia, care crede că o soluție e ca asistenții sociali să lucreze individual cu fiecare familie, personalizat pe nevoile și problemele fiecăreia.
„Modul în care se practică la noi asistența socială în general nu ajută la o scădere a cazurilor. Dimpotrivă, în ultimii ani simțim că nevoile sunt mai mari. Iar sesizările nu pleacă de la nivel local. Nu suntem educați să avertizăm cazurile de abuz”, explică aceasta, punctând și că filosofia autorităților e de a-i lăsa pe copii cât mai mult în familie, invocând interesul superior al acestora.
„Aici e o zonă de vindecare“
Tocmai din aceste motive formatorii care lucrează la Bambini in Emergenza fac intervenții individualizate pe situația fiecărui copil în parte. „Când ajunge la noi un copil, îi facem evaluare din toate punctele de vedere și estimăm perioada în care se poate recupera. Îl evaluăm și juridic: s-ar putea întoarce la familia lui?, poate deveni adoptabil? dacă nu, ne gândim la rețeaua noastră de asistență maternală, pe care am dezvoltat-o tocmai pentru această categorie”, explică Tania Stănescu.
Viziunea fundației este ca centrul de la Singureni să fie doar o oprire scurtă în călătoria copilului spre a fi inclus social. „Aici e o zonă de vindecare, de recuperare”, explică femeia.
În ultimii ani, adopția s-a accelerat. În jur de 25% din copiii de la Bambini in Emergenza și-au găsit o familie sau au fost luați în plasament familial.
Pe lângă școală, copiii fac terapie prin artă și sport
La Singureni, educația se bazează pe principiile Montessori, explică Ruxandra Pârvan, o tânără de 31 de ani, care face pedagogie Montessori aici de două luni. Alături de alți doi educatori, face zilnic activități cu copiii. Iar în curând vor deschide și o grădiniță Montessori în incinta centrului de la Singureni.
„Noi îi învățăm mai întâi lucrurile de bază, apoi ne concentrăm pe performanțele școlare”, explică ea.
Ei n-au avut parte de o viață normală. Poate că n-au avut ocazia să aranjeze o masă pentru cina în familie, nu li s-a citit o poveste în familie. Aici fac toate lucrurile astea, de la temele de școală până la lucrurile de zi cu zi.
Ruxandra Pârvan, educatoare Montessori:
„Atunci când văd că sunt capabili să facă ceva, să finalizeze o sarcină, se simt mândri și încrezători. Le crește stima de sine văzând cu ochii”, o completează Tania Stănescu.
Angajaţii fundaţiei se străduiesc să le ofere copiilor cea mai bună educaţie. Pe lângă orele petrecute în școlile și grădinițele de stat, copiii de la Singureni au o mulţime de programe speciale, menite să le dezvolte abilităţile de oameni mari. „Facem terapie prin artă, prin povești, prin muzică și prin sport. Am făcut terapie prin teatru – recent am avut un atelier de teatru, în colaborare cu Asociația Arts Camp”, explică Anna Maria Minardi, o italiancă de 29 de ani, la început voluntar al fundaţiei, acum locuitoare a comunei Singureni.
„Înainte de pandemie, vara, mergeam cu ei în Italia, în vacanță. Acum o să facem însă o tabără de iarnă. În județul Buzău, dar tot frumos“, continuă Anna Maria.
„Copiii m-au învăţat răbdarea“
Centrul de la Singureni e, de fapt, o mare familie. Şi, ca-n orice familie extinsă, fiecare vrea să înveţe câte ceva de la celălalt, nu contează cât de mic. Iată, copiii învaţă teatru, poveşti, muzică şi sport de la educatori, iar educatorii învaţă că şi ei au nevoie să înveţe. „Copii m-au învăţat să am răbdare şi să-i ascult în toate fanteziile lor. E extraordinar să te simtă acolo, cu ei. De exemplu, joia îi duc la antrenamentele de fotbal, în Bucureşti. Asta înseamnă o oră de condus, două de aşteptat şi încă una, înapoi. Ne întoarcem la 21.30 seara. E momentul cel mai aşteptat din săptămână pentru mine. E desfătarea mea”, spune și Tania Stănescu.
Copii m-au învăţat în primul rând să am răbdare. Am învăţat să-i respect ca pe nişte adulţi şi mi-ar plăcea ca lucrul ăsta să se răspândească la nivel mondial. Doar aşa îi putem învăţa să ne respecte pe noi şi pe alţi copii, să înveţe recunoştinţa.
Ruxandra Pârvan, educator Montessori
Fundația e sprijinită de donatori români, dar și italieni
Copiii aceştia nu cresc însă singuri, doar privind soarele şi făcând teme pentru şcoală. Dacă e nevoie de un sat ca să creşti un copil, pentru micuţii de la Singureni e nevoie de mult mai mult. În primul rând, de bani. Fundaţia are câţiva, niciodată suficienţi, donatori care au grijă ca lipsurile din orfelinate sau din familiile dezorganizate să rămână doar o amintire tristă.
Până și sătenii din Singureni ajută şi ei cum pot. „Vecinii noștri ne aduc pepene verde – pentru că au o plantație. Și doamnele din sat, angajatele noastre, mai aduc una-alta. Există o asociație de vânători în zonă care anul trecut ne-a ajutat cu o sumă foarte mare de bani. Iar cineva din asociație, care-și deschide un abator, ne-a promis că o să primim burgeri din ianuarie”, spune Tania Stănescu.
„La început, primeam sponsorizări doar din Italia. În timpul în care fundaţia a prins rădăcini, am început să primim ajutor şi de aici. În ultimii ani, au apărut mai mulți sponsori din România. Mai ales că în pandemie au avut mai mare nevoie de sprijin, ca toate fundațiile. A fost o perioadă chiar foarte dificilă“, spune Anna Maria Minardi.
„Dragă Moş Crăciun…“
Dar perioadele dificile pot trece mai uşor cu ajutorul oamenilor buni. Şi nu e Crăciun în care cei de la centrul din Singureni să nu se convingă de asta. Anul acesta s-a întâmplat aşa: la începutul lunii decembrie, copiii au confecționat decorațiuni pentru brad și i-au scris lui Moș Crăciun scrisori cu dorințele lor.
„Dragă Moș Crăciun, îmi doresc de la tine dulciuri și un telefon de jucărie. Și dacă mai poți, un ceas adevărat albastru din plastic. Și doar dacă mai poți o bicicletă, bloc de desen, creioane de scris o cutie și dacă mai poți un tub de gumă pentru mine. Și dacă mai poți o sticlă de Fanta. Aș vrea toate astea doar dacă se poate și dacă nu mă mulțumesc doar cu o parte din ele”, a scris un copil cu caligrafia bine studiată.
Toți copiii au primit exact ce și-au dorit. Cadourile au fost împachetate cu grijă în pungi roșii, prinse cu fundă verde și i-au așteptat sub bradul împodobit. Dar Moşul le-a adus copiilor chiar mai mult decât atât. Călugărițele ordinului franciscan, care îi îngrijesc zi și noapte, precum și cele zece îngrijitoare, recrutate dintre săteni, au adăugat pe listă și nevoile fiecăruia de ghetuțe, geci ori echipamente sportive. Cadourile sunt pentru cei care locuiesc în acest centru, dar și pentru copiii din asistența maternală, unde mai sunt alţi 18 copii.
Secretul sorei Maria
Micuții au început să-și primească darurile chiar înainte de Ajunul Crăciunului. Primii care s-au bucurat de ele au fost cei mai mici, de până în 4 ani. În seara când au fost anunțați de venirea lui Moș Crăciun, l-au așteptat cu nasurile lipite de geamuri. Cei mai mari le primesc mai pe seară. Toată lumea primeşte cadouri de mai multe ori. În etape, ca să se bucure de fiecare jucărie.
De Crăciun, nu poate să lipsească însă masa tradiţională. Prăjiturile sunt specialitatea sorei Maria, adevărata maestră în dulciuri de la centru. Înainte de a se călugări, a lucrat în domeniu. Atât de bine se pricepe că, odată, când a uitat de ziua unui băiețel, i-a făcut un tort în două ore și a fost delicios. Dar sora Maria e modestă și nu se laudă cu bunătățile pe care le gătește, doar se bucură că îi face fericiți pe copii. Iar copiii din centrul de la Singureni or să fie fericiţi şi Crăciunul acesta.
Citește și precedentele vizite ale Libertății la Singureni