Președintele României, Klaus Iohannis a susținut marți un discurs la Parlamentul European de la Strasbourg. Liderul de la Cotroceni a participat la dezbaterea organizată de Parlamentul European privind viitorul Uniunii Europene.
La emisiunea „În gura presei”, pe care o prezintă la Antena 3, Mircea Badea a criticat în termeni duri discursul susținut de președintele Klaus Iohannis.
„Nu vă supărați pe mine. Sunt absolut oripilat. Am văzut cum analiști, reporteriști, politiciști, toți erau căzuți în admirația lui Iohannis, că vai ce discurs a rostit. Sunt oripilat. Nu l-am văzut, că nu îl suport pe Iohannis, îmi iese alergia. Am citit după aia tot textul, prefer să citesc eu decât să îl aud. Nu e cu cititul, e felul în care vorbește, pune aiurea accentele pe silabe. Jelania aia permanentă din vorbire, nu pot.
Nu mă uit la Iohannis decât dacă este o conjunctură spectaculoasă. Compunerile de clasa a IV-a pot fi mai simpatice, mai substanțiale, mai sprințare, mai virile, cum vreți. O serie de platitudini. Cum se îmbracă, așa vorbește. Săreau așchiile de lemn din discursul prezidențial. Nu se poate, domnule, nu se poate. Râd curcile. Ăsta e un profesor de fizică, care a făcut șase case din meditații, președintele României?
Discurs de Gâgă. Discurs presărat de lirism provincial cu Luluța. Rău, rău de tot. Pot să vă citesc mai multe fraze. Domne, nimic nu a spus. Nimic, înseamnă nimic. În afară de să mai pupăm în c.r pe #rezist (…) Ce gândește președintele României? În mod evident, nimic. Dar nu era nici dracu în sală”, a spus Mircea Badea.