Consiliul Național al Audiovizualului a discutat zilele acestea două ediții ale emisiunii În gura presei, prezentată de Mircea badea la Antena 3,care au atras 465 de reclamații. După vizionare și deliberări, membrii au decis: somație publică, șase voturi pentru. Alți doi, dintre cei opt membri prezenți au votat împotrivă după ce propuseseră sancțiuni în bani.

S-au propus la vot o somație, o sancțiune de 10.000 de lei și una de 50.000 de lei. După două tururi de vot, au rămas în cursă doar somația (cinci voturi) și amenda de 10.000 de lei (trei voturi). Pentru turul al treilea de vot s-a încercat propunerea unei sancțiuni intermediare, de 5.000 de lei, cu condiția ca cei care au făcut propunerile să și le retragă. Radu Călin Cristea, cel care a propus somația, a refuzat să-și retragă propunerea. Prin urmare în turul de vot au rămas aceeași somație și o amendă de 10.000 de lei, potrivit paginademedia.ro.

„Am înţeles că au fost foarte multe reclamţii, m-am documentat şi eu. Am înţeles că s-a mutat un război de pe Facebook, între Mircea Badea şi Grigore Cartianu, în atenţia CNA. Am înţeles că au fost mai multe mesaje pe Facebook, dar acolo nu poate fi amendat limbajul domnului Cartianu care îl face nemernic pe Mircea Badea. (…) Limbajul lui Mircea Badea îl cunoaştem, ora de difuzare o cunoaştem. Nu este vorba despre jignirea unei importante părţi a populaţiei aşa cum într-un mod diversionist s-a scris în reclamaţii. Cine stabileşte că manipularea este apanajul Antenei 3? Cine stabileşte că #rezist sunt băieţii buni, iar Antena 3 sunt băieţii răi? Cine stabileşte aceste lucruri? Am explicat şi efuziunea lui din momentele respective şi emoţiile pe care le regăseşti şi aici. Când primeşti ameninţări cu moartea la adresa copiului, se mută puţin registrul“, a declarat Norina Ionescu, reprezentantul Antenei 3.

„Noi nu avem ce discuta aici ce se întâmplă pe Facebook. Sigur că e regretabil că cineva îi ameninţă copilul dumnealui, dar trebuia să se adreseze poliţiei. Ce spune dânsul este că protestatarii au fost manipulaţi, că au interese politice, că cei care au ieşit în piaţă sunt nişte roboţei care nu ştiu să citească, numai Antena 3 ştie să citească, doar ei au înţeles că este o decizie a Curţii Constituţionale şi că în rest nimeni n-a înţeles nimic, că toţi au fost manevraţi. Că cei din Piaţă nu gândesc, toţi ceilalţi sunt stalinişti. Nu mai zic de limbaj. Cei care i-ar fi îndemnat pe protestatari sunt niste ticaloşi care au făcut deservicii României. Astea nu sunt nişte opinii, sunt nişte minciuni. Nu mai vorbesc despre limbaj, de câte ori s-a folosit cuvântul javră“, a declarat Dorina Rusu, membru CNA.

Ediţiile din 21 şi 22 iunie au fost reclamate pentru limbajul folosit de Mircea Badea, care este căsătorit cu Carmen Brumă, la adresa protestatarilor care au ieşit în stradă la începutul acestui an. Oamenii au reclamat „un limbaj inadecvat şi expresii jignitoare la adresa unei părţi din populaţia României, respectiv la persoanele care au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva măsurilor luate de Guvernul României de la acea dată“.

„O să spun de mai multe ori că este absolut greţos şi inadmisibil într-o ţară civilizată să existe în Piaţa Victoriei izmenele alea puturoase pe care scrie hashtag Insist şi hashtag Rezist! Hashtag Insist şi hashtag Rezist reprezintă nişte noţiuni, reprezintă de fapt lupta împotriva Statului de drept. Hashtag Rezist este de fapt o rezistenţă la hotărârile CCR în România!“, a spus Mircea Badea, a cărui soție nu îi urmărește show-ul, în emisiunea vizată.

„Ca atare, acele izmene jegoase, propagandiste, de luptă împotriva statului de drept, trebuie să dispară. Dacă am fi într-un stat adevărat s-ar duce nişte băieţi şi ar spune: «Aveţi voi autorizaţie pentru bulendrele astea aici în Piaţa Victoriei? E Piaţa Victoriei curtea mă-tii? Dacă nu e curtea mă-tii, raus! Şi cu asta, basta!».


Citește și: REPORTAJ: Detalii înfiorătoare în cazul crimei comise de doi adolescenți din Călărași. Și alți șoferi au trecut pe lângă moarte


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News