Fratele fostului preşedinte cere despăgubiri în valoare de un milion de euro.

„I-am dat în judecată şi le-am cerut un 1 milion de euro… Tot ce au făcut, a dăunat extraordinar mult. Nu doar preşedintelui, cu care aveau ei ce aveau, mi-a dăunat foarte mult şi mie, le-a dăunat copiilor mei, copiilor fratelui meu. Ceea ce au făcut este foarte urât. Cel mai tare m-a durut implicarea familiei. Dacă ai ceva cu un preşedinte de ţară, bata-te cu ăla dacă poţi, dar lasă-i familia în pace. Au fost numai minciuni, exagerări.

Partea de afaceri a fost şi ea afectată, dar aia e altă poveste. Afacerile sunt afaceri; azi le faci, mâine nu le mai faci… Nu pot nominaliza un vinovat principal, este vorba de politica postului, cine o stabileşte probabil este vinovat. Ceilalţi sunt nişte executanţi, sunt plătiţi să facă şi să spună ce spun. Ca un actor, ca un papagal sau un automat cu fise; important e cine le bagă fisa şi cine le dă bani. Pagube financiare am avut foarte multe, iar ei au foarte mulţi bani”, a declarat Mircea Băsescu, într-o emisiune de la România TV.

Urmărește-ne pe Google News