„A fost un comentariu, o opinie a preşedintelui, cu care eu, ca cetăţean, sunt de acord. Păi, dacă ar fi fost Traian în locul lui, ar fi spus: Replica online.
Fratele preşedintelui mai consideră că Băsescu nu l-a jignit pe Regele Mihai, ci a spus adevărul. „Alteţa Sa nu a fost jignit de ceea ce a spus fratele meu, acesta este adevărul. De ce acum, de ce nu acum o lună sau mâine? Uite, acum a venit discuţia”, este de părere acesta.
În acelaşi timp, Mircea Băsescu a adăugat ironic că Majestatea sa a făcut un gest deliberat, pentru care nu ar trebui să i se ceară scuze.
„Alteţa Sa s-a bucurat când a fost decorat de Stalin… Alteţa Sa a scris şi a semnat cu mânuţa lui că renunţă la titlul de rege şi trebuie să îi cerem scuze? Iar despre preşedintele ales să spunem că e beţiv sau mai ştiu eu ce? Alteţa Sa nu mai e rege pentru că a renunţat. Când îl va unge patriarhul iar rege, atunci va fi rege din nou. Eu ştiu că regele e trimisul lui Dumnezeu pe pământ, ori el a renunţat, a dat scris că nu mai este bun pentru România”, a comentat Mircea Băsescu.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!