Magistraţii au hotărât înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar atât în cazul lui Mircea Băsescu cât şi în cel al lui Marian Căpăţână. Plasarea sub control judiciar înseamnă că ei nu pot părăsi ţara şi va trebui, printre alte măsuri, să se prezinte de două ori la secţia de poliţie în raza căreia locuiesc.
Decizia nu este însă una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel.
Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, este judecat în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. El s-a aflat în arest preventiv din 20 iunie până pe 26 noiembrie, când a fost plasat în arest la domiciliu.