Acuzat că a luat sute de mii de euro de la rudele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe liderul lor din puşcărie, Mircea Băsescu e, de 11 zile, VIP-ul numărul unu de la arestul Poliţiei Capitalei.
Luxul din vila sa din Constanţa l-a dat pe celula de câţiva metri pătraţi, în care mâncarea vine la ore fixe, iar gândul că nu mai poate face ce-i pofteşte inima îl macină.
Singurul lucru la care nu a renunţat nici în ruptul capului, mai ales că în arest e permis fumatul, sunt ţigările, pe care le “mănâncă” oră de oră, ca pe nişte bomboane.
“Ajunge şi la trei pachete pe zi, ceea ce nu e tocmai bine. Ştim că are ceva afecţiuni cu inima, însă până acum nu a dat semne că ar fi probleme”, ne-au mărturisit surse judiciare.
E închis pentru 30 de zile
Mircea Băsescu a fost reţinut pe 19 iunie, iar o zi mai târziu a fost arestat pentru 30 de zile, fiindcă le-ar fi promis rudelor lui Bercea Mondial că va interveni, chiar şi pe lângă fratele său Traian, pentru ca interlopul şi totodată naşul familiei din Olt să fie eliberat.
Totul în schimbul a 600.000 de euro, bani pe care, spun anchetatorii, Băsescu jr i-ar fi primit prin intermediul lui Marian Căpăţână, un cunoscut al celor două familii.
Vinerea trecută, magistraţii Curţii de Apel au decis, în urma contestaţiei fratelui preşedintelui la măsura arestării preventive, ca acesta să rămână în arest.

 
 

Urmărește-ne pe Google News