Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Traşcă, a declarat la ieşirea din sala de judecată, că înregistrările familiei Bercea Mondial în acest caz nu ar fi autentice. Potrivit acestuia, scoaterea din arest preventiv a lui Mircea Băsescu este necesară pentru ca acesta să poată analiza veridicitatea respectivelor filmuleţe, informează Agerpres.
Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.  În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Cei doi au fost arestaţi preventiv pe 20 iunie în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice mai multe înregistrări în care fratele preşedintelui recunoştea că a primit bani.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News