• Medicul a fost reținut, joi seară, pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mită. Mai precis, procurorii DNA susțin că acesta a luat mită de la un alt medic 10.000 de euro, pentru a-l ajuta să obțină un post de asistent universitar de la UMF București.

UPDATE 14 februarie, ora 14.00: Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Doctorul acuzat că a luat o mită de 10.000 de euro a fost eliberat din arestul Poliției Capitalei.

UPDATE 14 februarie, ora 09.00: Mircea Beuran va fi adus azi în fața judecătorilor de la Tribunalul București, care vor decide dacă emit un mandat de arestare pe numele medicului.

UPDATE 22.40: Surse au declarat pentru Antena3 că denunțătoarea lui Mircea Beuran este un medic chirurg, de la Floreasca, aflat în directa subordine a celui acuzat.

Conform surselor, a existat un intermediar al întâlnirii între Beuran și denunțătoare, profesor la universitatea de medicină Carola Davila. Sursele au mai spus că există două informații că denunțătoarea a fost personal să poarte discuția în biroul profesorului Beuran, însă alte surse au declarat, pentru antena3, că aceasta a avut discuția doar în biroul celuilalt profesor de la Carol Davila.

De asemenea, sursele au declarat că denunțul a fost depus acum o lună.

Denunțătoarea ar fi spus în fața anchetatorilor că banii i-ar fi dat într-o singură tranșă , 10.000 de euro, cash, și mai mult decât atât ar fi făcut un credit pentru a dat acești bani.

Nu este exclus ca procurorii să fi verificat acest lucru și în cazul în care această femeie ar fi făcut în ultmii ani un credit de 10.000 de euro să fie cumva o probă în acest dosar.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului: BEURAN MIRCEA, care la data faptei îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită”, se arată în comunicatul remis de DNA.

În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.

Comunicat DNA:

UPDATE 20.55: Mircea Beuran este în continuare la sediul DNA, el fiina audiat de la ora 14. În fața jurnaliștilor, el a negat că ar fi luat mită.

Medicul Mircea Beuran, fost şef al Secţiei de chirurgie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a fost ridicat joi de anchetatori şi dus la sediul DNA, notează Agerpres.

Beuran a fost adus la DNA, după ce anchetatorii au făcut percheziţii în locuinţa sa, dar şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, fiind vizat într-un dosar de luare de mită, fapte care ar fi avut loc în anul 2018.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat, într-o intervenție în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, că este „este vorba de un caz de luare de mită pe care procurorii DNA îl au în atenție de câteva săptămâni”.

„Indirect le-am transmis informații despre o posibilă faptă comisă de Beuran acum un an de zile, alte detalii nu se pot da pentru că ancheta este în curs. Este o faptă de luare din partea profesorului Beuran, o suspiciune în acest sens”, a declarat deputatul USR, Emanuel Ungureanu, cel care a făcut public cazul femeii incendiate pe masa de operații, în luna decembrie.

Perchezițiile la Spitalul Floreasca și la casa profesorului Beuran au început în această dimineață, sunt în derulare. Deocamdată nu pot da alte detalii, o să las DNA să comunice ceea ce crede de cuviință în baza legii. Când se va putea voi da mai multe detalii

Emanuel Ungureanu:

DNA a confirmat perchezițiile, într-un comunicat.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, săvârșite pe parcursul anului 2018.
În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la două adrese situate în municipiul București, dintre care una la sediul unei instituții publice” au precizat reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

UPDATE: Perchezițiile la dosarul Floreasca sunt într-un dosar în care se fac cercetări pentru luare de mită, potrivit unor surse Libertatea.


UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Oprița, a confirmat pentru Libertatea prezența procurorilor în spitalul Floreasca.

„Dimineața au venit procurori la etajul II Chirurgie, însă nu știu dacă sunt percheziții sau doar ridică documente”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului Floreasca.


Beuran, fost ministru al Sănătății în guvernul Năstase, a fost eliberat de la șefia secției în ianuarie, după apariția scandalului în care o pacientă a fost arsă în operație și a murit.

Mircea Beuran este medicul care a coordonat echipa de medici care a realizat o intervenție chirurgicală, în decembrie, la Spitalul Clinic de Urgență București, în timpul căreia o pacientă era cuprinsă de flăcări. Femeia bolnavă de cancer, în vârstă de 66 de ani, a murit în urma incidentului.

La începutul lunii ianuarie, Ministerul Sănătății a anunțat că l-a demis pe Mircea Beuran din funcția de șef al Clinicii de Chirurgie II ca urmare a datelor raportului cercetării administrative efectuate de conducerea Spitalului Floreasca.

Totodată, câteva zile mai târziu, pe 10 ianuarie, doctorul Mircea Beuran a fost audiat la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News