UPDATE ora 15.45: Mircea Bravo a oferit prima reacție după accidentul în care a fost implicat, într-o postare pe Instastory, confirmând informația.
Știrea inițială: El a pierdut controlul direcției mașinii, a intrat pe sensul opus de circulație și a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice.
„În jurul orei 9.23, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că pe drumul județean 764, în localitatea Roșia, județul Bihor, s-a produs un accident rutier”, a transmis IPJ Bihor.
Din primele investigații, „a fost implicat un singur autoturism, al cărui conducător, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice”, se mai arată în comunicat.
Potrivit informațiilor Libertatea, șoferul este cunoscutul vlogger Mircea Bravo, în vârstă de 36 de ani. În urma accidentului rutier, o femeie aflată în mașină alături de el a suferit leziuni minore și a fost dusă la spital.
Mircea Bravo a fost testat cu aparatul etilotest și DrugTest, iar rezultatele au fost negative. Momentan nu se cunoaște cauza pentru care vloggerul a pierdut controlul mașinii, dar polițiștii din Beiuș fac cercetarea la fața locului, în urma căreia vor afla ce s-a petrecut.
Potrivit unor surse din anchetă citate de publicația locală Bihoreanul, primele informații duc la ipoteza că Mircea Bravo ar fi aţipit la volan.