Miercuri, 1 februarie, a fost un protest istoric în România. Numărul protestatarilor a crescut constant odată cu lăsarea serii, depășind orice record din ultimii 25 de ani și ajungând la peste 100.000 de oameni. După ora 10 mai multe persoane violente, despre care s-a spus că ar fi membri galeriilor unor echipe de fotbal, au aruncat cu petarde, lacrimogene și cocktailuri Molotov în jandarmi. Forțele de ordine au ripostat la rândul lor, aruncând cu gaze lacrimogene spre mulțime.
După cele întâmplate miercuri, Liviu Dragnea a făcut câteva declarații.
Mircea Cărtărescu a comentat discursul lui Liviu Dragnea: „O milogeală nenorocită”
Scriitorul Mircea Cărtărescu a comentat, pe pagina sa de pe un site de socializare discursul lui Liviu Dragnea.
„Jalnic tonul lui Dragnea la conferința de presă. E nemaivăzut ca un ins care se mai crede, poate, stăpânul țării să-și discute situația de inculpat în mai multe dosare juridice la televizor!
O milogeală nenorocită care arată că-i fuge pământul de sub picioare. Își recunoaște falsul intelectual și cere să i se redeschidă nu știu ce alte procese. Asta trebuia să audă publicul azi? Da, poate: ca să iasă în număr și mai mare la proteste”, a afirmat Mircea Cărtărescu.