Timp de aproximativ două ore, scriitorul a răspuns publicului la toate întrebările inclusiv cele care vizau dragostea şi sexul. Un spectator prezent la eveniment l-a întrebat pe Mircea Cărtărescu dacă povestioarele erotice din cartea „De ce iubim femeile” sunt inspirate din viaţa sa personală.
„Din păcate, nu am făcut sex în trei, exact cum se întâmplă în carte, deşi, poate, mi-aş fi dorit. Nu ne este dat chiar tot ce dorim. Sexul este frumos atât în forma sa soft, adică dragostea, cât şi în varianta hard, cu tot ce presupune ea. De asemenea, nu aş vrea să supăr vreun bărbat prezent în sală, dar o spun cu toată convingerea că femeile sunt partea bună a umanităţii, pe când noi, bărbaţii, suntem prea plini de hormoni, pentru a fi buni” a declarat Mircea Cărtărescu, potrivit cotidianului „Adevărul de Seară” Slobozia.