Cine a fost Mircea cel Bătrân, domnitor al Ţării Româneşti

Personalitatea lui, politicile sale interne și externe, precum și realizările militare și diplomatice l-au făcut să rămână în conștiința colectivă ca unul dintre cei mai importanți voievozi ai țării.

Când a fost întemeiată Țara Românească

Țara Românească a fost fondată ca principat la începutul secolului al XIV-lea de către Basarab I, în urma unei revolte împotriva regelui Carol I al Ungariei. Cu toate acestea, prima mențiune documentară despre acest teritoriu situat la sud de Carpați și la vest de râul Olt datează dintr-un hrisov emis în 1246 de Béla al IV-lea al Ungariei către voievodul Seneslau.

Țara Românească a devenit un stat independent după Bătălia de la Posada, care a avut loc în jurul datei de 10 noiembrie 1330. În 1417 a fost forțată să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, dominare ce a durat mai bine de patru secole, până în secolul al XIX-lea.

În anul 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, Valahia s-a unit cu Moldova, formând Principatele Unite Române. Șapte ani mai târziu, acestea au adoptat numele de România, iar în 1881 au devenit oficial Regatul României, potrivit Wikipedia. După destrămarea Imperiului Austro-Ungar și în urma rezoluției din 1 decembrie 1918 a reprezentanților aleși ai românilor, Bucovina, Transilvania, precum și părți din Banat, Crișana și Maramureș s-au alăturat Regatului României, formând astfel statul român modern.

Recomandări

Declarațiile vatmanului implicat în accidentul mortal din București. „Nu am avut nicio şansă să îl evit. Nu am mai dormit de atunci”

Cine a fost fondatorul Țării Românești

Țara Românească, cunoscută de-a lungul istoriei și sub numele de Țara Rumânească, Valahia, Ungro-Vlahia, Wallachia sau Valacchia, a fost un stat feudal românesc. Această denumire se referă exclusiv la zona geografică ce corespunde, în mare parte, fostului principat cu același nume, ocupând sudul României de astăzi. După numele primului domnitor, Basarab I, unii se refereau la această regiune drept Basarabia sau Țara Basarabească, denumire care a fost păstrată de moldoveni pentru teritoriul din preajma Dunării și a Mării Negre.

Totuși, există o serie de legende, dar și studii istorice care susțin faptul că adevăratul întemeietor al Țării Românești ar fi fost un personaj misterios și semilegendar, cunoscut sub numele de Negru Vodă. Acesta ar fi provenit din Țara Făgărașului, deși existența sa nu este pe deplin atestată. Supranumele de Negru Vodă i-ar fi fost atribuit deoarece numele său real nu este cunoscut cu certitudine. Unele documente din acea perioadă menționează un feudal destul de puternic din Transilvania, care, între anii 1290 și 1310, a trecut Carpații și s-a stabilit la Câmpulung, în Valahia.

Negru Vodă ar fi reușit să unească cnezatele și voievodatele sud-carpatine și, după ce a alungat tătarii din zonă, a fost ales domnitor. El s-a luptat cu feudalii locali de la sud de Carpați pe care i-a înfrânt și i-a transformat în vasalii săi. „Negru Vodă, de națiune ungară, tatăl lui Vlaicu, cucerise în 1310 acea parte din Valahia”, scria cronicarul Nicolo Luccari, citat de Adevărul.ro.

Recomandări

Relațiile comerciale ale României cu „Axa răului”. De la șuruburi nord-coreene la fructe iraniene și produse petroliere rusești

Cine a fost Mircea cel Bătrân

Supranumit „principe între creștini, cel mai viteaz și cel mai ager” de către cronicarul german Johannes Leunclavius, în secolul al XVI-lea, Mircea s-a născut în anul 1355, la Curtea de Argeș. A fost fiul lui Radu I din dinastia Basarabilor, una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Țara Românească, şi al doamnei Calinichia (doamna Ana sau Anca), care a fost cea de-a doua soţie a lui Radu I şi a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit Wikipedia.

El a crescut într-un context politic complicat, marcat de conflicte între voievodatele românești și de amenințarea tot mai mare a expansiunii Imperiului Otoman. Datorită provenienței sale dintr-o familie de rang înalt, Mircea a fost educat cu scopul de a prelua conducerea țării și a dobândit experiența necesară pentru a face față provocărilor militare și diplomatice ale timpului său.

Se pare că Mircea a avut un frate mai mic, jupân Staico, care era menționat într-un singur document de danie al domnitorului pentru mănăstirea Snagov. Fostul domnitor al Țării Românești a avut o singură soție, doamna Mara, al cărei chip se păstrează pe tabloul votiv de la schitul Brădet.

Recomandări

Alfred Bulai, interceptat când vorbea cu asistenta de la SNSPA despre victimele sale. Râde și se crede „cel mai iubit dintre pământeni”

În actele oficiale, Mircea cel Bătrân apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn…”. A fost domn al Țării Românești între 23 septembrie 1386 și noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 și 31 ianuarie 1418.

Originea numelui „Mircea cel Bătrân”

Supranumele „cel Bătrân” nu face referire la vârsta înaintată a domnitorului, ci a fost folosit în perioada de după moartea acestuia. Datorită faptului că în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnitorilor, așa cum se proceda în Occident, Mircea a primit acest supranume postum pentru a putea fi deosebit de alți membri ai familiei domnitoare care purtau același nume, și anume de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul, cel care a domnit în secolul al XVI-lea.

De altfel, în tradiția medievală, supranumele de acest tip era frecvent utilizat pentru a separa generațiile dinastice. Deși Mircea a murit în jurul vârstei de 62 de ani, „cel Bătrân” simbolizează mai degrabă respectul și longevitatea sa în politică. Mircea cel Bătrân însemna de fapt Mircea cel Vechi, adică cel provenit din bătrâni, din trecut, dar odată cu evoluția limbii române, avea să-și piardă sensul inițial deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat, relatează EnciclopediaRomâniei.ro.

În limbajul cancelariei medievale, supranumele „cel Bătrân” (n.n. – în slavonă starîi) semnifica faptul că Mircea a fost cel dintâi domnitor cunoscut cu acest nume. În istoriografia română, Mircea cel Bătrân apare și sub numele de Mircea cel Mare.

Cum a devenit Mircea cel Bătrân domnitor al Țării Românești

Mircea cel Bătrân a devenit domnitor al Țării Românești în anul 1386, succedându-i fratelui său vitreg, Dan I, după ce acesta a murit în timpul unei campanii militare împotriva Ungariei. Unii istorici sugerează faptul că moartea lui Dan I, cel care fusese domnitor al Țării Românești cândva între 1383 și 1385, ar fi fost suspectă și că există o serie de teorii potrivit cărora Mircea ar fi fost implicat în înlăturarea acestuia pentru a putea urca pe tron.

De asemenea, potrivit unei cronici bulgărești, Dan I ar fi fost asasinat de bulgarii conduși de țarul Ivan Șișman, după un conflict cu acesta, potrivit Historia.ro. Cu toate acestea, nu există dovezi directe care să confirme această ipoteză, iar Mircea și-a consolidat rapid puterea după accederea la domnie. Mircea cel Bătrân a urcat pe tron într-o perioadă în care Țara Românească se afla în plin proces de dezvoltare și de consolidare a economiei, armatei, administrației și a Bisericii.

Din punct de vedere politic, principatul se afla în faţa amenințărilor de expansiune, pe de-o parte, ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau să dețină controlul asupra gurilor Dunării, iar pe de altă parte ale Imperiului Otoman, aflat în plină extindere în regiunea Balcanilor. Mircea cel Bătrân a trecut la Domnul la 31 ianuarie 1418. Conform dorinței sale, el a fost îngropat la Mănăstirea Cozia, una dintre ctitoriile sale de preț. I-a urmat pe tronul Ţării Româneşti fiul său Mihail I, care i-a fost din 1408 asociat la domnie.

Principalele realizări ca domnitor ale lui Mircea cel Bătrân

În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a cunoscut o dezvoltare economică semnificativă, precum și o consolidare militară și o afirmare politică la nivel internațional, în special în sud-estul Europei. În plan extern, Mircea cel Bătrân a realizat alianțe solide menite să păstreze independența țării, mai ales cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, o relaţie care era bazată pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman.

Pe plan intern, domnitorul s-a concentrat pe întărirea puterii centrale, consolidarea și perfecționarea instituțiilor statului, precum și pe organizarea fiscală și administrativă. În același timp, el a încurajat comerțul, care genera venituri importante pentru vistierie, prin acordarea unor privilegii comerciale negustorilor polonezi din Liov (în 1403 sau 1404 și 1409) și sașilor din Brașov (în 1413).

În plus, Mircea cel Bătrân a fost un susținător al culturii, sprijinind activitatea călugărului Nicodim de la Tismana. De altfel, pe lângă realizările sale de ordin politic și militar, Mircea a fost ctitorul câtorva biserici și mănăstiri, iar cea mai cunoscută dintre ele este Mănăstirea Cozia, care a fost construită între 1386 și 1388.

Fostul voievod român a mai ridicat Mănăstirea Cotmeana (1388-1389) și Mănăstirea Snagov (1408), care sunt unele dintre cele mai importante capodopere ale arhitecturii medievale românești. Nu în ultimul rând, Mircea a sprijinit material şi financiar și alte lăcaşuri de cult din ţară, dar și de la Muntele Athos, așa cum se menționează în lucrarea „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008)

Confruntările cu Imperiul Otoman

În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească se afla sub amenințarea expansiunii Imperiului Otoman. Cea mai importantă bătălie a fost cea de la Rovine, din 1395. Atunci, sultanul Baiazid I a traversat Dunărea cu o armată de peste 40.000 de soldați, însă, la 17 mai 1395, a fost înfrânt de oastea condusă de Mircea, care era formată din doar 12.000 de ostași.

Cu toate acestea, după o altă confruntare care a avut loc lângă Argeș, Mircea a pierdut tronul, fiind nevoit să se retragă în Transilvania. Otomanii l-au urcat în locul lui pe tron pe Vlad, cunoscut ca Vlad Uzurpatorul, relatează Agerpres.ro. În toamna anului următor, în calitate de principe creștin vasal al regelui maghiar, Mircea a participat la cruciada anti-otomană inițiată de nobilii occidentali și condusă formal de regele Ungariei. Cruciada s-a încheiat, însă, dezastruos pentru creștini în Bătălia de la Nicopole, în urma căreia Mircea avea să piardă Dobrogea.

În 1397, beneficiind de sprijinul militar al lui Sigismund, voievodul român a reușit să-și recupereze tronul în urma unei bătălii pe râul Ialomița. În vara anului 1402, după înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk la Ankara, Imperiul Otoman a intrat într-o perioadă de anarhie. Mircea a profitat de această situație și, împreună cu Sigismund, a organizat o campanie împotriva otomanilor. În 1404, a reușit să-și restabilească autoritatea asupra Dobrogei și, totodată, l-a sprijinit pe Musa Celebi, fiul lui Baiazid I, să devină sultan.

După moartea acestuia, sultanul Mahomed I și-a consolidat puterea, planificând o expediție pentru a-l pedepsi pe voievodul valah. Pentru a evita o puternică ofensivă otomană, Mircea a semnat spre sfârșitul domniei sale, în 1415, un tratat de pace cu Imperiul Otoman. Acesta recunoștea libertatea Țării Românești în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur și a trimiterii unui fiu al său ca ostatic drept garanție.

Vezi şi cine a fost Ştefan cel Mare!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro