Acesta a votat duminică la Colegiul Naţional „Ion Neculce” din Capitală. „Am votat pentru un preşedinte al tuturor românilor şi în niciun caz un preşedinte al propriului său partid politic, contra celuilalt partid politic, împărţind România în bucăţi. Din păcate, de 30 de ani se întâmplă cam la fel. Sper din tot sufletul, şi cât mai repede, să începem să facem pace în ţara asta”, a spus Diaconu.

El a venit însoţit de familia sa la secţia de votare, fiind întâmpinat de câteva zeci de persoane.

„Nu i-am chemat. Au fost aici. Când am intrat mi-au spus că au venit pentru mine şi dacă au venit pentru mine vreau să fie lângă mine. Şi sunt foarte mulţi oameni care sunt lângă mine fără să scrie pe ei nimic”, a precizat Diaconu.

Urmărește-ne pe Google News