„Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui”, a declarat actrița Viorica Vodă la ceremonia de decernare a Premiilor Gopo, care a avut loc marți, 3 mai. Când a rostit aceste cuvinte, pe scenă, alături de ea, se afla și Mircea Diaconu, colegul ei din producția „Filantropica”.

La momentul respectiv, actorul nu a zis nimic despre declarațiile privind hărțuirea sexuală. Acum, el a povestit ce s-ar fi întâmplat în culise, înainte de mărturisirile Vioricăi Vodă, acuzându-o pe actriță că ar fi avut această reacție pentru că „nu a fost angajată niciodată”.

„Toată povestea asta cu Viorica Vodă de acum două seri a început în culise. Repet, noi nu ne-am văzut de 20 de ani. Ea era foarte enervată că, mă rog, are o vârstă și ea, și nu a fost angajată niciodată, a lucrat doar pe contracte întâmplătoare sau mai mici, ăsta a fost singurul ei rol mare, restul au fost mai mici, și nu are pensie. Zicea că nu îi consideră nimeni ani de muncă, că nu poate intra în sistemul de pensii și că are copii, și că ce se face…

Nu o mai angajează nimeni, asta era enervarea ei. Aici îi dau dreptate. Termină prea mulți tineri facultăți de artă, sunt prea mulți… Sunt atâtea școli de artă, de actorie, e o aberație. Evident că nu găsesc loc de muncă, unde să îi bagi pe toți? Contracte da, face unul astăzi, altul peste doi ani, dar asta nu înseamnă muncă sau serviciu, sau pensie. Iar asta este o problemă nerezolvată. Aici avea perfectă dreptate, și nu e singura care pățește așa ceva…”, a povestit actorul, care e convins că declarațiile actriței despre hărțuirea sexuală țin de moda de la Hollywood, de fenomenul #Metoo.

„E o formă de amantlâc”

„Nu am știut nimic, atunci am aflat, de-aia m-am și mirat, toată lumea m-a surprins cum mă miram. Au trecut totuși 20 de ani de atunci… Hai să vă explic cum văd eu lucrurile. Vorbim de hărțuire din clipa în care la Hollywood a fost un succes mondial. Totul a plecat de acolo. Eu știam că asta se numește bârfă de culise, amantlâc, inclus fenomenului teatral. S-au scris cărți despre primadone care făceau carieră în felul acesta”, a mai adăugat actorul.

În plus, Mircea Diaconu a mărturisit că de-a lungul carierei de aproximativ 50 de ani a văzut cum relațiile intime din lumea filmului au adus celebritatea unor persoane. Actorul sugerează că fenomenul #metoo, în care femei din întreaga lume au început să vorbească deschis despre hărțuirea sexuală și violuri, este, mai degrabă, „un produs Hollywood”.

„La americani, când s-a început cu povestea cu #Metoo ăla, a devenit hărțuire. Altfel, este o formă de amantlâc, inclusă profesiei. Acum, nu știu foarte exact, pentru că sunt cazuri și cazuri… În tot ce am văzut de-a lungul a zeci de ani au fost cariere care s-au bazat pe genul ăsta, dar au fost și de-o parte, și de cealaltă. Or, hărțuirea, așa cum vine ea ca produs Hollywood, este făcută de regizor, de producători, de directori, cei care contează, nu de actori. Actorii nu contează”, a mai explicat Mircea Diaconu.

Viorica Vodă și Mircea Diaconu, colegi în filmul „Filantropica”

Viorica Vodă, aflată pe scena Premiilor Gopo 2022 cu ocazia aniversării a 20 de ani de la lansarea filmului „Filantropica”, în regia lui Nae Caranfil, a avut un discurs puternic, în care a vorbit despre sexismul din industria cinematografică și a teatrului, pe care l-a întâlnit încă de la începutul carierei.

Actrița avea 25 de ani când a jucat rolul Dianei Dobrovicescu, o tânără blondă de care se îndrăgostește personajul principal, Ovidiu Gorea (Mircea Diaconu) în filmul „Filantropica”. „Să nu credeți că vreau acum să mă reinventez inițiind campania #metoo from Moldova, pentru că vin din Basarabia. Nu. Nu despre asta e vorba. Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii și mai ales a unei fete, care este aici în sală și are exact vârsta acestui film, 20 de ani, ca pe viitor, când va fi la început și își va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie rușine”, a declarat Viorica Vodă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News