Acuzații grave la adresa lui Victor Ponta

Dinescu, unul dintre cei afectați de inundații, neagă că ar fi primit despăgubiri: „N-am primit niciodată nicio despăgubire, nici de la el, nici de la statul român”. El consideră că Ponta ar trebui să facă închisoare pentru această „mârșăvie”.

Scriitorul îl acuză pe Ponta de minciună și incompetență: „În primul rând că domnul Ponta e un mincinos, unu la mână, a două, e și puțin ticălos, pentru că eu n-am știut până în ziua de astăzi că el e autorul acelei mârșăvii de a deschide Porțile de Fier să fie inundate satele românești și să nu fie inundat Belgradul.”

Dinescu contestă logica lui Ponta, explicând că Belgradul se află la 200 km de Porțile de Fier, deci nu putea fi afectat direct.

Experiența personală a lui Dinescu în timpul inundațiilor

Scriitorul povestește cum a fost nevoit să-și părăsească locuința: „Eu m-am trezit cu Dunărea crescut, a crescut într-o noapte cinci metri și a trebuit să mă urc într-o barcă și să plec și vreme de două săptămâni am venit cu barca la „coșmelia mea”, cum zice Ponta.”

El subliniază că nu a fost avertizat de autorități și că pagubele au fost semnificative.

Câți bani a dat Gigi Becali în 2024 la AUR. Lista celor care au împrumutat partidul, iar apoi au devenit parlamentari
Recomandări
Câți bani a dat Gigi Becali în 2024 la AUR. Lista celor care au împrumutat partidul, iar apoi au devenit parlamentari

Dinescu afirmă că nu a primit nicio despăgubire și că alte case din zonă au fost distruse: „N-am primit niciodată nicio despăgubire, nici de la el, nici de la statul român. Cu această ocazie, vreau să-i strâng pe oamenii din comuna Rast cărora le-a distrus casele, și a distrus o comunitate de olteni acolo și care s-au mutat, până la urmă, dar nu în case făcute de statul român, ci de Gigi Becali.”

Mircea Dinescu vrea să ceară despăgubiri

Scriitorul anunță că intenționează să-l dea în judecată pe Ponta: „Eu o să-l dau în judecată pe Ponta, o să-i caut și pe oameni, să-mi angajez un avocat să-l caute, să-l dăm în judecată să cerem și despăgubiri materiale și morale.”

El estimează pagubele personale la 50.000 de euro și intenționează să ceară despăgubiri morale de 1 milion de euro.

Dinescu îl caracterizează pe Ponta în termeni duri: „Este o combinație foarte nereușită în structura acestui om pentru că trebuie să fie japonez să-ți faci harakiri în campanie rescunoscând o asemenea chestie sinistră pe care n-o știa nimeni în afară de el.”

El consideră acțiunile lui Ponta ca fiind o „trădare națională” și sugerează că ar trebui să fie pedepsit: „În mod normal, ar trebui băgat și la pușcărie puțin. E o chestie absolut de trădare națională, să vrei tu să devii moț cetățean de onoare al Serbiei, bătându-ți joc de oamenii de pe malul Dunării românesc.”

Poveștile urșilor salvați de Cristina și Roger Lapis. Ce este „sindromul cuștii”, afecțiunea de care suferă o parte dintre locatarii Sanctuarului „Libearty” din Zărnești
Recomandări
Poveștile urșilor salvați de Cristina și Roger Lapis. Ce este „sindromul cuștii”, afecțiunea de care suferă o parte dintre locatarii Sanctuarului „Libearty” din Zărnești

Victor Ponta a făcut declarații controversate într-un interviu, explicând cum, în 2014, a decis să deschidă Porțile de Fier pentru a proteja Belgradul de inundații, ceea ce a dus la inundarea unor zone din România. Această măsură a provocat pagube, iar ulterior au fost acordate despăgubiri.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

AndreyRlz   •   11.04.2025, 02:29

Sunt de acord sa fie dat în judecata și sa i se facă și dosar penal pe deasupra

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cine sunt votanții lui George Simion și Nicușor Dan. Sociolog: „Oamenii sunt nemulțumiți și trebuie profund înțeleși”
Adevarul.ro
Cine sunt votanții lui George Simion și Nicușor Dan. Sociolog: „Oamenii sunt nemulțumiți și trebuie profund înțeleși”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Criminalii care au îngrozit România, închisoare pe viaţă. Un bărbat din Oradea şi două femei au torturat două surori, iar pe una dintre ele au ucis-o
Observatornews.ro
Criminalii care au îngrozit România, închisoare pe viaţă. Un bărbat din Oradea şi două femei au torturat două surori, iar pe una dintre ele au ucis-o
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI