Mircea Dinescu spune că lui premierului Victor Ponta i-a trecut glonţul pe la ureche atunci când a fost acuzat de plagiat. Cu toate acestea, crede poetul, premierul a mai făcut o gafă care l-ar putea costa din punct de vedere politic. Scriitorul consideră că nu ar fi trebuit să se anunţe că Ioana Băsescu va fi cercetată pentru creditul de un milion de euro primit de la CEC. În opinia lui Dinescu această mişcare l-a scos din sărite pe şeful statului.
„Ponta şi-a aprins singur paie în cap. Lui i-a mai trecut o dată glonţul cu plagiatul şi a scăpat. Acum a plusat cu chestia asta cu fiica lui Băsescu şi s-a enervat Băsescu. Nu poţi să o acuzi pe ea. Aici e problema! Nu poţi să o acuzi pe ea ca i-a dat banca credit, dacă eu mă duc la o bancă şi-mi dau ăia credit, ar trebui cercetaţi ăia, nu fata lui Băsescu”, a punctat Dinescu la Realitatea TV.