Mircea Drăghici a primit 4 ani de închisoare pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și 3 ani de închisoare pentru infracțiunea de delapidare. După contopire el va avea de executat 5 ani de închisoare, însă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă.
De asemenea, timp de 3 ani i-au fost interzise mai multe drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Instanța supremă a decis confiscarea sumei de 19.000 euro de la Drăghici. În decizia instanței se precizează că PSD nu s-a constituit parte civilă în acest caz.
Procurorii DNA l-au acuzat pe Mircea Drăghici că şi-ar fi însuşit suma de 380.000 de euro din subvenţiile partidului pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil.
În aprilie, Agenţia Naţională de Integritate a descoperit că deputatul nu poate justifica peste un milion de lei din avere.