„Am luat decizia de a-mi retrage candidatura pentru funcția de ministru al Transporturilor. Cred cu tărie că lucrurile importante se fac nu doar cu viziune, muncă și perseverență, dar și cu sacrificii. Am fost dintotdeauna și voi rămâne un om de echipă și vreau să mulțumesc tuturor colegilor din CEx pentru încredere și susținere.
Îmi doresc un Minister al Transporturilor performant, cu mari proiecte deblocate, cu un plan de investiții și cu o strategie coerentă și sustenabilă și pentru acest deziderat voi continua să îmi pun la dispoziția colegilor sprijinul și experiența, indiferent de poziția sau funcția în care mă aflu. Cred că e responsabilitatea întregii clase politice să nu uite că se află în slujba românilor și a țării, unde nicio miză personală nu își are locul”, a scris Mircea Drăghici pe Facebook.
Olguța Vasilescu a procedat la fel
Mircea Gheorghe Drăghici și Lia Olguța Vasilescu au fost respinși în mod repetat de președintele Iohannis, până când s-au decis să renunțe la candidaturile lor. Lia Olguța Vasilescu a fost respinsă de patru ori, iar Mircea Drăghici de trei ori.
PSD urmează să stabilească în Comitetul Executiv de săptămâna viitoare numele persoanelor care vor fi propuse pentru Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării.
Președintele Klaus Iohannis i-a explicat trimis premierului Viorica Dăncilă o scrisoare în care a explicat de ce nu a acceptat candidaturile celor doi pentru respectivele ministere.
„Constatând că documentația care însoțește propunerea (respectiv copia cărții de identitate și curriculum vitae actualizat) este incompletă, astfel încât nu se poate verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 105 din Constituție și de art. 2 din Legea nr. 90/2001 pentru numirea în funcția de membru al Guvernului,
Vă aduc la cunoștință că, în continuare, propunerile de numire în funcția de membru al Guvernului nu fac dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs”, a motivat Iohannis.
Citește și: