Secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare Mircea Duşa s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Reprezentanţilor a SUA, Edward Randall Royce.
Discuţiile au vizat dezvoltarea cooperării militare în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, dar şi situaţia geo-strategică din regiunea Mării Negre, se arată într-un comunicat al MApN.
La întâlnire au participat şi şeful Departamentului pentru armamente, secretarul de stat Florin Vladică, şi şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă.
În contextul provocărilor majore de securitate cu care se confruntă estul continentului european, oficialii au convenit necesitatea menţinerii unei atenţii crescute a NATO şi SUA asupra evoluţiilor din această regiune. Mircea Duşa a apreciat prezenţa robustă a forţelor armate ale SUA pe teritoriul naţional şi pe întregul flanc estic al Alianţei, inclusiv prin participarea la exerciţii multinaţionale, cele mai mari dintre ele, Saber Guardian 2017 şi Noble Jump 17, fiind găzduite recent şi de România. În egală măsură, a fost apreciat angajamentul SUA pentru securitatea Europei asumat inclusiv financiar prin aprobarea de către Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a unei suplimentări substanţiale de buget pentru Iniţiativa de Reasigurare Europeană – ERI. Mircea Duşa a subliniat că inaugurarea proiectelor de infrastructură de la Mihail Kogalniceanu în valoare de 4,6 milioane de dolari reprezintă o dovadă în acest sens, care va fi urmată, în 2018, de investiţiile de la Baza Aeriană Câmpia Turzii, în valoare de 3,4 milioane de dolari, şi cele de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, în valoare de 2,2 milioane de dolari.
În timpul întâlnirii s-a discutat şi despre contribuţia părţii americane cu personal la structurile aliate de comandă şi control de pe teritoriul naţional (NFIU şi MND-SE). În privinţa cooperărării pe dimensiunea antirachetă, obiectivul principal rămâne integrarea deplină a sistemului Aegis Ashore de la Deveselu în arhitectura de comandă-control a NATO.
În domeniul cooperării româno–americane pe linie de înzestrare, oficialii români au apreciat sprijinul oferit de autorităţile americane pentru realizarea programelor de înzestrare şi modernizare iniţiate de România după asigurarea unui buget de două procente din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale. Ca măsuri concrete demarate până acum în relaţia cu SUA, au fost menţionate procedurile pentru achiziţia sistemelor Patriot (asupra căreia Congresul SUA a fost deja notificat) şi programul de înzestrare cu elicoptere de atac (scrisoarea de cerere pentru preţ şi disponibilitate fiind deja semnată de ministrul apărării naționale, la începutul acestei luni, în prezența primului-ministru al României și a reprezentanților Bell Helicopters).
Oficialii americani au evidenţiat contribuţia semnificativă a României la securitatea colectivă a Alianţei şi au mulţumit încă o dată militarilor români pentru misiunile desfăşurate în Afganistan şi în special pentru suplimentarea în 2018 a contribuţiei la misiunea Resolute Support, iniţiativă apreciată recent de toate autorităţile decizionale de la Washington.
Vizita preşedintelui Comisiei de politică externă din Camera Reprezentanţilor a SUA se înscrie în seria dialogurilor constante şi consistente purtate de România şi SUA şi contribuie nemijlocit la consolidarea relaţiilor de cooperare dintre cele două state în domeniul apărării.
UPDATE: Un polițist s-a sinucis cu arma din dotare, în Gorj. Gest extrem în casa părintească | FOTO