„O decizie finală încă nu am luat-o și este evident faptul că trebuie să-mi fac datoria la NATO până în ultima zi de mandat. Este un lucru evident, obligatoriu și care face parte din etica mea profesională și din obligațiile mele de lider politic român și la nivelul NATO. Dar, văzând ce se întâmplă în țară și în afara țării, sunt tot mai aproape de o decizie”, a afirmat Mircea Geoană.

El a adăugat că aceste cuvinte nu înseamnă că va face anunțul în curând, pentru că „nu este cazul”, ci cel mai devreme după Summitul NATO, care va avea loc în perioada 9-11 iulie.

Mai sunt încă câteva săptămâni până la alegerile locale din România. Mai sunt două-trei luni până la Summit-ul de la Washington și îmi doresc foarte, foarte mult să contribui și pentru asta sunt în vizită, în America, la un Summit de succes. După aceea, evident, vom vedea ce ne rezervă viitorul și ceea ce avem de făcut”, a spus Mircea Geoană la Antena 3 CNN.

El a precizat că este „extrem de măgulit, de flatat” de părerea bună a oamenilor despre el, potrivit sondajelor de opinie, dar a repetat că, deși este „mai aproape de o decizie” finală, aceasta nu va fi anunțată acum.

„Eu n-am fugit de răspundere niciodată în viața mea, nici în momente grele, nici momente mai favorabile din viață, dar cred că, în acest moment, repet, sunt mai aproape de o decizie. Dar decizia finală, cu subiect și predicat, cu anunț public și terminând această perioadă de întrebări repetate și de răspunsuri încă evazive din partea mea, o vom trata ca atare”, a mai punctat Geoană.

El a menționat că nu va pleca la final de mandat împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, adică la 1 octombrie, ci poate chiar mai devreme. Alegerile prezidențiale au fost programate pentru luna septembrie, mai precis pe 15 septembrie – primul tur și pe 29 septembrie – al doilea tur.

Libertatea a scris încă de acum doi ani, citând surse din anturajul fostului lider PSD, că Geoană se gândește să candideze la Președinția României ca independent, dar deocamdată nu a anunțat nimic.

 
 

Urmărește-ne pe Google News