Geoană a fost decorat cu Serviciul Merituos, ca recunoaştere a „excepţionalei activităţi în slujba Alianţei Nord-Atlantice”.
Ceremonia a avut loc la sediul Alianţei din Bruxelles şi a fost găzduită de Jens Stoltenberg.
„Am onoarea de a vă acorda Ordinul NATO Serviciu Merituos. Este cea mai înaltă distincţie a Alianţei, acordată doar celor care îşi fac mai mult decât datoria în slujba Alianţei noastre. A vă face mai mult decât datoria este ceva firesc pentru dumneavoastră, Mircea. Şi aţi făcut asta în fiecare zi în funcţie, lucrând pentru a face Alianţa mai puternică, aprofundând parteneriatele NATO şi contribuind la menţinerea NATO în formă pentru viitor. Energia, entuziasmul şi optimismul dvs au fost constante de-a lungul carierei”, a spus Stoltenberg.
El a trecut în revistă parcursul lui Geoană, cel mai tânăr ambasador al României în SUA, apoi ministru al afacerilor externe, postură din care „a condus ţara pe calea euro-atlantică, ajutând şi alte naţiuni să facă la fel”.
„Aţi devenit primul secretar general adjunct al NATO din Europa Centrală şi de Est, cel mai înalt post deţinut vreodată de cineva dintr-o ţară care a aderat la Alianţă după sfârşitul Războiului Rece”, a mai spus secretarul general al NATO, potrivit Agerpres.
Geoană, la plecarea de la NATO: A fost privilegiul vieţii mele să lucrez aici
Geoană a luat apoi cuvântul și a spus că a fost un privilegiu să-şi reprezinte ţara.
„Chiar mă simt emoţionat. Stimate secretar general, dragă Jens. În primul rând, aş dori să vă mulţumesc pentru că aţi făcut, cred, o alegere bună în desemnarea mea ca adjunct al dumneavoastră în urmă cu cinci ani. A fost privilegiul vieţii mele să lucrez cu dumneavoastră, să-mi reprezint ţara, România şi, practic, să fiu la cârmă împreună cu cel mai transformator lider din ultimul deceniu în afacerile mondiale, secretarul nostru general Jens Stoltenberg. Deci aplauzele ar trebui să fie pentru dumneavoastră”, a afirmat Geoană.
El le-a mulţumit „femeilor şi bărbaţilor incredibili care lucrează pentru această organizaţie incredibilă”: „Am lucrat în multe instituţii naţionale şi internaţionale de-a lungul vieţii mele. Nu am văzut niciodată oameni mai talentaţi, mai dedicaţi şi mai superdeştepţi ca la NATO”.
Mircea Geoană a devenit secretar general adjunct al NATO în octombrie 2019 și este primul român care a ocupat această funcție și primul secretar general adjunct dintr-o țară care a aderat la NATO după încheierea Războiului Rece dintre SUA și Rusia.
Geoană și-a anunțat plecarea de la NATO în mod oficial pe 3 septembrie, cu trei săptămâni înainte să îi expire mandatul. Înlocuitorul este Boris Ruge, secretar general adjunct pentru afaceri politice și politica de securitate, care va fi interimar până la numirea unui succesor.
Geoană, așteptat să își anunțe candidatura la prezidențiale
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, liderii PSD și PNL, au decis pe 4 iulie calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur – pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.
Calendarul alegerilor prezidențiale a fost decis pe 28 august, în ședința de Guvern. Campania electorală pentru primul tur începe pe 25 octombrie și se termină pe 23 noiembrie, iar campania electorală pentru al doilea tur începe pe 29 noiembrie și se termină pe 7 decembrie.
Până în acest moment, cei care au anunțat că vor candida la președinția României sunt Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Diana Șoșoacă, Elena Lasconi, George Simion și Kelemen Hunor. Deocamdată, Mircea Geoană nu a făcut niciun anunț, pentru că a fost oficial al NATO.