„Informaţiile pe care le avem indică riscul unei acţiuni militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, a spus Mircea Geoană, potrivit news.ro.
El a precizat că salută demersurile diplomatice din ultimele ore, afirmând că „vor exista contacte între lideri importanţi ai Alianţei, diplomaţi ai ţărilor NATO şi a conglomeratului occidental, cu partea rusă”.
Sperăm că Federaţia Rusă, în al doisprezecelea ceas, să înţeleagă că diplomaţia şi dialogul sunt preferabile conflictului şi tensiunii şi consecinţelor severe pe care Federaţia Rusă le va avea de suportat dacă decid să invadeze Ucraina.
Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO:
Oficialul NATO a precizat că situaţia rămâne la fel de tensionată: „Mobilizarea forţelor militare ruse rămâne la fel de masivă, în pofida declaraţiilor făcute la nivelul cel mai înalt de Federaţia Rusă. Nu observăm pe teren dezescaladare, ci dimpotrivă, un set de acţiuni care indică un nivel de pregătire care seamănă cu ceva iminent”.
„Nu ştiu încă dacă ordinul a fost dat sau nu, sperăm că nu a fost dat, pentru că asta ar reprezenta într-adevăr o criză severă, la care Ucraina va avea de suferit la fel ca şi Federaţia Rusă”, a mai spus Mircea Geoană în contextul posibilei invazii a Ucrainei de către Rusia.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre criza ucraineană și conflictul Rusia-Ucraina