7 comentariiRegăsiți, mai jos, clipul video cu interviul integral cu Mircea Geoană, dar și lista completă a celor 55 de întrebări și răspunsurile candidatului la Președinția României.
1. Ce visați să deveniți când erați mic?
Pompier.
2. Ce este un lider?
Cineva care arată drumul și care inspiră pe cei care îl urmează.
3. Ce vă scoate din sărite?
Prostia.
4. Dați-ne o definiție a destinului.
Ce ți-a hărăzit Bunul Dumnezeu să faci în viață.
5. Care este cea mai puternică amintire din copilărie?
Când s-a prăpădit bunica mea, Angela, de cancer la sân, foarte tânără.
6. Care este cel mai important sfat primit de la părinții dumneavoastră?
De la tata, pe patul de moarte, Dumnezeu să îl odihnească, mi-a zis: „Mircică, ai grijă de reputația ta, că numele e cel mai important lucru pe care îl ai în viață”.
7. Sunteți un tânăr la început de drum, vă doriți să vă croiți un viitor. Ce sfat i-ar da Mircea Geoană de astăzi tânărului Mircea Geoană care își începe drumul în România de azi?
Să aibă mai multă încredere în forțele proprii, să nu se considere cu nimic inferior occidentalilor, să înțeleagă că în viață sunt și momente de victorie, și momente de înfrângere, și să aibă puterea să meargă mai departe. Este sfatul pe care îl dau tuturor românilor, tinerilor noștri: aveți încredere în voi, nu suntem cu nimic mai prejos decât oricare dintre colegii noștri din toată lumea asta.
8. Care ar fi titlul autobiografiei dumneavoastră atunci când v-ați scrie-o?
„Al doilea Cuza”.
9. Pe scurt, cum ar arăta filmul vieții dumneavoastră? Care ar fi cele mai importante trei secvențe din el?
Păi, când am luat-o pe Mihaela, acum aproape 40 de ani. E important cu cine faci echipă. Nașterea copiilor. Pe aia mică. Chiar am avut un moment de mare spaimă. A ieșit cu bine de la spital după naștere, dar a luat o boală de spital și era pe muchie să se prăpădească. Și, evident, când am plecat ambasador în America, cred că ne-a schimbat cel mai profund pe mine, pe Mihaela, pe copii. A fost o experiență transformatoare pentru noi. A fost un moment excepțional de interesant pentru noi și acum mai trăim din momentul ăla.
10. Este România un loc al meritocrației?
Nu, România este în continuare un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine decât oamenii serioși.
11. Spuneți-ne trei oameni dispăruți sau în viață cu care v-ați dorit să luați masa
Mi-ar plăcea să iau masa cu generalul De Gaulle. Mi-ar plăcea să mai vorbesc o dată cu Henry Kissinger. L-am prins când a făcut 100 de ani la Washington. Avea o minte excepțională. Și l-aș mai întoarce o dată printre noi pe părintele Galeriu, care a fost duhovnicul meu și un om la care am ținut cu toții foarte, foarte mult.
12. Care credeți că este cel mai mare pericol pentru o căsnicie?
Să pierzi busola și să uiți că, de fapt, ești într-un parteneriat care depășește ciclurile de viață.
13. Cum a fost prima întâlnire cu Mihaela, dragostea mea?
Nu știu dacă am cucerit-o că arătam dezastruos. A fost la coadă, la Predeal, la telescaun. Mihaela era studentă la Arhitectură, schia, era elegantă, frumușică. Și acum e frumușică. Eu mă apucasem să schiez. Un coleg mi-a dat fesul, un alt coleg pantalonii, altul fâșul, alții bocanci, alții schiurile. Eram portocaliu, verde, maroniu, toate culorile. Arătam ca naiba, nu?
14. Cum ați cucerit-o? Cu ce v-a cucerit?
După aia ne-am așezat împreună în telescaun. S-a întâmplat să fim împreună în telescaun. După aia, a fost o pană de curent. Am rămas în telescaun vreo 15 minute, bălăngănindu-ne în aer. Cred că i-am făcut o conversație destul de inteligentă și seara am ieșit la discotecă. Și, după aproape 40 de ani, iată-ne.
15. Ce iubiți, după aproape 40 de ani, cel mai mult la soția dumneavoastră?
Faptul că este un om foarte temeinic, un om generos și cu simțul măsurii.
16. Gătiți?
La Bruxelles am început să învăț, pentru că Mihaela nu prea a stat tot timpul la Bruxelles, că mai avea treabă și acasă. Am învățat să-mi fac spaghete, și acolo erau spaghete din paste proaspete. Știu să fac omletă, știu să fac frișcă. Și… Ce mai știu să fac, Mihaela? Salată. Salată, salată de foarte bună calitate. Și să tai lubenița cu talent. Adică, apropo de Dăbuleni și de vremurile… E, ăsta este un lucru pe care nu știu dacă multă lume știe. Când am fost foarte mic, părinții au încercat să mă dea la pian. Nu m-am lăsat, m-am dus la fotbal. Dar când a venit pandemia, ca noi toți, încercând să scăpăm de nebunia aia, m-am reapucat, mai bine zis, cu o metodă online, să mai dau puțin la clape.
17. Ne puteți cânta refrenul preferat?
Acum nu știu dacă e refrenul preferat și nici talentul meu nu debordează, dar hai să spunem ceva de genul… Să dăm și drumul. Cred că pe Leonard Cohen. Aleluia! Mă ceartă când greșesc. Aleluia! Ceva de genul ăsta. Și când greșești de prea multe ori, te dă mai încet ca să poți să o prinzi. În fiecare seară, când vin, oricât de târziu, de la muncă, și la Bruxelles, la NATO, și aici, la București, stau 10-20 de minute și mă liniștesc fantastic. Nu e nimic mai frumos decât muzica.
18. Spuneți-ne trei lucruri care nu se știu despre dumneavoastră.
Hai să vi-l arăt aici pe favoritul meu, Bill Clinton. E aici „My Life”, cartea lui. Mi-a salvat și mie viața și cariera. Puțină lume știe că, atunci când a venit în vizită în 1997 în România, el l-a rugat pe președintele Constantinescu să mă țină ambasador în continuare. Așa că și pe el îl iubim mult, ne-a salvat viața, un om deosebit. Aici eram cu Mihaela, și cu Bill, și cu Hillary când eram tânăr ambasador. Amintire frumoasă.
19. Încă două lucruri pe care nu le știm despre dumneavoastră.
Unul, că am fost foarte timid când eram tânăr. Foarte timid. Mihaela râdea de mine. Era un restaurant chinezesc aici în București. Se numea Nanjing, acum se numește Minerva. Și era restaurantul gol, pe fiecare masă scria „rezervat”. Eu mă duceam până în ușă, mă întorceam și spuneam: „Mesele sunt ocupate.” Mihaela spunea: „Toate mesele sunt libere”. Mi-a trecut între timp și cred că momentul în care m-am eliberat de timiditate a fost când am fost numit purtător de cuvânt la externe. Și, după aia, evident, în America a trebuit să lăsăm orice emoție și timiditate la o parte. Am fost foarte timid în tinerețe.
20. Spuneți-ne trei priorități în cazul în care veți ajunge președinte.
Cred că cea mai importantă problemă pe care o avem este să începem să depolitizăm puțin statul român, să punem oameni mai pricepuți acolo unde contează, în Educație, în Sănătate, în Justiție, la companiile de stat. Să digitalizăm integral statul român, să cadastrăm integral teritoriul României și să fim siguri că România este respectată în plan internațional. Sunt lucrurile cu care am să încep și cu care am să și termin mandatul meu sau mandatele mele, dacă dă Dumnezeu să stăm mai mult de 5 ani.
21. România și America, împreună.
Da, a fost un moment definitoriu pentru noi. Eram și foarte tineri, aveam 37 de ani, Mihaela 32, Ana Maria 6 luni, Alexandru 2 ani și jumătate. Dar acolo am întâlnit-o pe Alexandra Nechita, să spun, „Micul Picasso”. Și este un tablou al ei, dedicat păcii, pe care cred că l-am primit de la ea în 97-98. Și după anii ăștia de NATO și văzând războiul din Ucraina, nimic nu este mai important decât pacea. Și cred că, într-un fel, Alexandra a avut un fel de premoniție cu privire la ce se întâmplă în lume. Nimic mai important decât pacea și asta trebuie să avem în România sute și sute de ani de acum încolo.
22. Aveți o carieră politică îndelungată? Spuneți-ne trei reușite importante ale dumneavoastră pentru români și pentru România.
Cred că începutul parteneriatului strategic cu Statele Unite. L-am început ca ambasador în America. Doi, cred că ridicarea vizelor pentru români în 2003. Și trei, cred că intrarea în NATO, la care am avut un rol destul de important. Cred că sunt lucruri pe care pot spune cu mândrie că le-am făcut.
23. Cât de des vă vedeți cu copiii dumneavoastră?
Nu atât de des cât mi-aș dori. Uite-o pe Ana, iubita mea. Se întoarce în seara asta din Los Angeles ca să fie alături de noi în campanie. Asta e poza noastră favorită. Ea la 5 ani, cu dințișorii încă crescând, cu Mihaela și cu mine, pupând-o. Am refăcut aceeași poză după mulți ani de zile. Să vă arăt ceva foarte frumos, la care țin foarte mult. Ne-a înrămat aceste două fotografii când am făcut noi 30 de ani de căsătorie. La anul facem 40. Și zice: „Dragă mama și tata, la mulți ani! Mă uit cu mândrie la voi, la cine ați devenit și la ce ați construit în acești 30 de ani. Mă consider cea mai norocoasă și sunt nespus de fericită că sunteți părinții mei. Cu pași rapizi trece timpul și vă doresc să vă bucurați de fiecare clipă și de familia frumoasă pe care o simțim noi acum. Meritați tot ce este mai bun, multă dragoste și numai împliniri pentru următorii 30 de ani. Vă iubesc, Ana!”. Și o inimioară mică. Iubita lui tata.
24. Cum veți împăca funcția de președinte în cazul în care veți fi ales cu rolul de bunic? O să aveți timp să vă jucați cu nepoții?
Acum trebuie să o mai convingem pe Ana și poate și pe Alexandru să se grăbească puțin. Nu, nu va fi nimic mai frumos și mai important decât să putem să ne bucurăm de nepoți, cum ne-am bucurat de ai noștrii când erau mici, de-abia aștept să vină. Și cred că e loc destul de mult și la Cotroceni să zburde prin curte pe acolo. Mai este aici ceva pe care puțină lume știe că acest fan al echipei naționale de fotbal a României, care apare prin fotografii, prin ziare, prin Gazeta Sporturilor, peste tot, este de fapt Alexandru, băiatul nostru. A crescut un pic. Acum nu se mai vopsește atât de mult, dar tot e fan de echipă națională. Am fost împreună la Campionatul European de acum, nu? La meciul cu Belgia, cred. Da, cu Belgia. Și mai este o poză cu Alexandru. Și asta e simpatică. Cu el în „micul cowboy”. Totdeauna părinții păstrează o imagine idilică a copiilor și, chiar când cresc, tot copiii sunt în sufletul nostru. Am avut noroc de copii minunati și suntem foarte mândri de ei și iubim ca pe ochii din cap.
25. Aveți un mentor?
Hai să spun că am avut bucăți de mentor. Spiritual, părintele Galeriu. Spiritual, Doug Coe, un american care a organizat mulți, mulți ani de zile micul dejun cu rugăciune. Și cred că, profesional, pe cine am admirat foarte, foarte mult este Jeff Bezos de la Amazon, care a pornit de la o idee micuță și a ajuns un concept global.
26. Numiți trei prieteni buni de-ai dumneavoastră dintre puternicii lumii.
Prietenii în lumea politică sunt destul de rare, dar o relație de prietenie puternică o am cu președintele Macron. Am mers la aceeași școală în Franța, la Școala Națională de Administrație. Ne leagă lucruri mai vechi. Pedro Sanchez, premierul spaniol, care cred că este un exemplu de reziliență și de pasăre Phoenix în politică. Îmi place mult cu pasărea Phoenix în politică. Și am vorbit despre Bill Clinton, despre președintele Bush, și despre președintele Biden. Și sper să avem aceeași relație bună și cu viitorul președinte american. O știu și pe Kamala, îl știu bine și pe Trump. Dar cred că prietenia în politică e lucru rar. Dar sunt câțiva oameni cu care am rămas în relație de-a lungul timpului.
27. Intrăm sau nu în Schengen? Cum ați putea grăbi acest proces în cazul în care veți fi ales președinte?
Cu un pic mai multă fermitate și cu un pic mai multă apăsare, apropo de pianina asta a mea, apăsare pe toate clapele de influență ale României. Nu e doar o relație bilaterală, nu e doar o relație economică, este și o relație în care, și dânșii au alte nevoi, și dânșii s-au învățat, timp de multe decenii, să joace rolul de placă turnantă între Rusia și Europa. Dacă vrem să ne punem mintea să rezolvăm treaba asta, și trebuie să o rezolvăm, deci să jucăm frumos ca la piesa cu Leonard Cohen. Și vom rezolva acest lucru foarte rapid, pentru că știm pe ce clape să apăsăm.
28. Veți cere sau nu abrogarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, în condițiile în care sunt singurele venituri, în baza unei legi speciale, care încă nu au intrat în plată, deși sunt prevăzute de Codul Administrativ din 2019?
E destul de mult populism și electoralism în discuțiile acestea. Eu cred că trebuie să avem un sistem de pensie unitar în care, cât plătești, atâta să primești. Nu-mi place discuția asta. Sunt meserii importante pe care trebuie să le stimulăm. Sunt meserii pe care trebuie să le respectăm. Toată lumea trebuie să plătească și să contribuie la pensii. Eu am pensie de la Externe, n-am pensie de la Parlament. Dar, încă o dată, eu cred că trebuie să găsim o modalitate de a motiva meseriile importante din țară. Am făcut-o pentru medici, încă nu o facem pentru profesori. Cred că și pentru primari, dacă își fac treaba, trebuie să găsim formule de cointeresare corecte. Și să nu creăm diferențe de tratament între cetățenii acestei țări.
29. O să fiți în situația în care trebuie să nominalizați șefii serviciilor de informații. O să păstrați cutuma ca unul să fie agreat de Putere, iar celălalt de la Opoziția Parlamentară?
Nu, mi se pare o invenție pur românească. Nu există nicăieri în lumea asta vreo cutumă că dai la Opoziție. Fie vorba între noi, a fost o invenție a unui fost președinte care a încercat să aibă un cal troian în partea cealaltă. Deci, cei care își fac datoria astăzi vor continua, pentru că la un serviciu postul este liber, mă voi duce către un profesionist, care nu este neapărat dintr-un partid politic, și care știe să facă treaba profesionistă pe care serviciile trebuie să o facă. Cred că vremea în care ne jucăm de-a politica la servicii trebuie să înceteze.
30. Ce părere aveți despre emigrarea masivă a creierelor din această țară?
Am avut interviu chiar înainte să filmăm cu presa din diaspora și cred că nu este decent din partea noastră să solicităm românilor plecați să vină acasă până când nu rezolvăm cauza pentru care au plecat de acasă. Deci, dacă va fi mai puțină corupție, mai puțină birocrație, școală și spital mai bune, o să vină românii în mod natural. Mai ales că nu merge bine economia în Occident. Dar, mai important chiar decât revenirea, dacă este ceva mai important decât revenirea, este păstrarea relației de cultură, de limbă, de dragoste de țară cu milioanele de români de afară. Dar, sunt convins că dacă vom pune România pe un făgaș corect, vom crește economia, vom crea locuri de muncă, vom crea, încă o dată, condiții mai bune, mulți dintre românii care sunt azi plecați vor veni acasă.
31. Ce ne diferențiază net de alte popoare?
Cred că suntem cei mai creativi și adaptabili dintre europeni. Este trăsătura fundamentală din codul genetic românesc. Istoria și geografia ne-au învățat. Atunci când pui creativitatea și adaptabilitatea într-un cadru pozitiv, este cea mai importantă calitate. Când o pui într-un mediu dezorganizat și cu prea puțină transparență și prea multă corupție, această calitate poate să devină și un mare, mare handicap. Deci, cred că, dacă punem țara asta așa cum trebuie, calitatea românilor de a fi adaptabili, inteligenți și extrem de iuți ar putea să devină principala caracteristică pozitivă a națiunii noastre.
32. Ce ați schimba la români sau la România, dacă ați avea bagheta magică?
Aș schimba modul în care ne privim noi între noi, cu mai multă încredere, un pic mai puțin aspri în relația unii cu alții. Cred că dacă am avea o relație de mai multă încredere, am declanșa o energie atât de pozitivă pentru națiunea noastră încât nici măcar azi n-am putea să o măsurăm.
33. Ce admirați cel mai mult la o femeie?
Eleganța, puterea de a împărți dragoste, mult mai multă decât bărbații, prudența, și de asta cred că neimplicarea femeilor pe deplin în societate, în politică, în economie și în tot ce mișcă, este o mare, mare greșeală. Aduc atât de multe lucruri importante în viața noastră și pentru țara noastră.
34. Ce o face pe o femeie să fie frumoasă?
În frumusețea interioară, anii trec, dar se văd femeile frumoase, care sunt frumoase din interior și din exterior, evident. Dar cred că frumusețea adevărată este cea interioară și româncele nu duc lipsă de frumusețe exterioară și interioară, și asta e o altă mare calitate a națiunii noastre.
35. Imaginați-vă că România ar fi o femeie. Descrieți-o.
Pasională, tandră, mânioasă și duioasă. O femeie a contrastelor, așa cum este, de fapt, România. O Românie foarte sofisticată în București și plină de amărăciune undeva în inima satului românesc. Cred că această tensiune între partea frumoasă și partea uitată este ceea ce ne reprezintă ca români și cred că doamnele și domnișoarele din viața noastră încarnează această tensiune permanent.
36. Care credeți că sunt valorile României de astăzi?
Cred că ne-am pierdut puțin busola morală. Cred că nu e clar care ne mai sunt valorile astăzi. Coexistă valori tradiționale cu valori mai moderne, mai progresiste. Dar cred că ceea ce am pierdut din busola noastră morală este aprecierea pentru muncă și pentru profesie, pentru meserie. Și cred că de prea multe ori există iluzia că dacă o iei pe cotitură, pe scurtătură, rezolvi lucrurile fără să fii foarte bun la ceea ce faci. La ceea ce faceți voi, echipa voastră de aici, și la ceea ce fac eu în meseria mea, dacă muncești serios și ești temeinic, și tot timpul încerci să înveți ceva nou, este mai sigură o carieră de succes decât orice altceva. Dacă am pune munca și școala acolo, la fundația societății noastre, cred că am fi mult mai bine cu toții.
37. „Merge și așa”. „Asta este”. „Mai vedem”. Sunt un fel de instituții naționale. Când scăpăm de ele, domnule Geoană?
Și mai este una care mă enervează și mai tare: „Ce țară frumoasă, păcat că este populată”. Cred că este fațeta cealaltă a creativității noastre. E o formă de descurcăreală pe cont propriu și cred că prea puțin sens comunitar în țara noastră. Mă bucur foarte mult să văd tânăra generație că se implică în voluntariat, în acțiuni civice, în protecția mediului, în protecția monumentelor, în ajutorarea săracilor sau a bătrânilor. Și cred că „merge și așa”, „țara e frumoasă, păcat că e populată”, cred că dacă ne apucăm să facem treabă bună, dispare singură această formă de autodepreciere pe care, de multe ori, o acceptăm cu prea multă lejeritate.
38. Ce credeți despre frământările societății? Pensii speciale, sărăcie, șomaj, educație și multe altele.
România este țara contrastelor. În ultimii 20 de ani, am crescut ca economie de 4,5 ori, dar avem educație mai proastă și școală mai proastă și copii care ne pleacă din țară. Avem minți sclipitoare și mulți, mulți copii care abandonează școala. Avem oameni de mare succes și tineri care efectiv nu pot să-și facă o viață cât de cât decentă în țara lor. Cred că această țară a paradoxurilor, Maiorescu vorbea despre forma fără fond, trebuie să o umplem cu un conținut. Iar pentru mine nu este mai important decât să văd un copil de la „Sfântul Sava”, cum am fost eu, cea mai bună școală din România, am avut o șansă imensă de școală bună, dar vreau să văd că o șansă corectă este și pentru copilul din Dăbuleni, și copilul din Vaslui, și copilul din toată țara asta. Dacă vom pune încă o dată școala, învățătura, meritocrația în centrul societății, cred că vom avea niște ani excepționali de frumoși pentru țara noastră.
39. Cum se vede condiția românului prin ochii dumneavoastră?
Prometeică, cu foarte mult talent și cu foarte multă dezamăgire, cu optimism și cu furie, cu extrem de multă rezistență la șocuri și cu o foarte mare frică de schimbare. Suntem o națiune care este întotdeauna o țară a contrastelor. Asta este frumos, pentru că nu suntem cu toții la fel, dar poate fi și periculos dacă împreună ajungem la concluzia că țara noastră n-are viitor, că toți sunt la fel, o apă și un pământ, și că ne pierdem speranța într-un viitor mai bun. Cred că România poate și trebuie să aibă un viitor mai bun.
40. Vă resemnează, câteodată, statutul nostru de margine de lume pe care îl vedem prin proprii ochi?
Eu am învățat întotdeauna în viață să folosesc un dezavantaj într-un avantaj. Dați-mi un punct de sprijin și schimb lumea. De aceea cred că, astăzi, România este cea mai importantă țară, strategic vorbind, din această parte. Cred că, dacă ne-am juca bine cărțile și în economie, și în diplomație, și în artă, și în cultură, și în media, România ar trebui să fie și va fi în următorii ani nu doar un jucător periferic în Europa, ci un actor central în ceea ce înseamnă deciziile mari europene. Am fost la masa marilor decizii, știu cum se joacă jocul, știu ce are România ca valoare de întrebuințare. Trebuie să avem puțin mai mult curaj, puțin mai mult tupeu, în sensul bun. Să ne jucăm cărțile, să fim un pic mai ambițioși și să nu mai fim atât de docili când alții își promovează interesele, iar noi spunem „da” la orice propunere care vine din altă parte.
41. Ce ar urma dacă nu veți câștiga alegerile?
Păi, cum să nu le câștig?
42. Unde vă vedeți din punct de vedere profesional peste mai mulți ani?
Dacă dă Dumnezeu și sunt sănătos, pe lângă nepoți, care sper să crească frumoși și să mă bucur de ei și să-i învățăm lucruri frumoase, m-aș vedea președinte de universitate în România. O școală nouă, făcută de la zero, în care să dăm tinerilor și tinerelor noastre o educație la fel de bună ca cea de la Oxford, Harvard sau Stanford. Și dacă ar fi un lucru pe care l-aș fi făcut dincolo de politică și de cariera asta lungă și destul de interesantă, ar fi educația și școala, mentoratul, leadership-ul, așa cum am făcut și cu Institutul Aspen. Deci, dacă aș da munca de lider politic pe altceva, aș fi făcut-o pe cea de dascăl și de om care investește în generația tânără. Și, cine știe, poate le facem pe amândouă, câștigăm și președinția și facem și o universitate bună în România.
43. Pentru ce ați renunța la funcția de președinte?
Păi, tocmai vă spusei, cum vorbeau părinții mei, vorbeau la trecutul simplu. Cum să zic, mie mi-a fost foarte greu să mă întorc în politica românească, o cunosc, am avut și experiența din 2009, e destul de dură, acum este și foarte murdară. Dar, până la urmă, ce se întâmplă? Vorbim despre destin și despre obligația față de țara ta. Dacă și eu mă dau la o parte, și tu te dai la o parte, și fiecare se dă la o parte când e nevoie de noi, unde ajungem? Deci, dacă ar fi să schimb ceva cu acest proiect politic, aș încerca să-mi ajut țara din orice altă poziție. Probabil că aș putea să obțin o altă funcție internațională, poate că aș putea obține un job într-un business foarte important, poate că aș putea să încep aproape orice altceva. Dar vă spun ceva celor tineri și care vă țineți de nas când auziți de politică, pe bună dreptate, miroase urât și nu mai sunt tineri de bună factură care se gândesc către politică. Nicio altă meserie, nici Jeff Bezos, nici Bill Gates, nici cineva care conduce un ONG foarte mare, nu poate face o schimbare mai importantă decât politica. Dacă este făcută bine, poate să facă minuni pentru o națiune sau o comunitate. Dacă este făcută prost, poate să facă dezastru pentru o națiune sau o comunitate.
44. Care este primul subiect pe care îl veți pune în discuția Consiliului Suprem de Apărare a Țării dacă veți ajunge la Cotroceni?
Cred că e o listă mai lungă, dar prima chestiune pe care am să o fac este că voi cere un audit al modului în care funcționează companiile de stat din sectoare strategice, cum sunt energia. E prea multă risipă. Pierdem șase, șapte miliarde de euro pe an doar pentru că își pun unii pe acolo nepoții și toate pilele. O să punem și multe alte lucruri, dar una peste alta, trebuie să dăm un exemplu că se poate pune competență și nu pile și carnete de partid acolo unde contează pentru economia noastră și pentru oamenii noștri.
45. Pentru ce v-ați da toată averea?
Cred că i-aș împărți în jumătate. Pentru o biserică și pentru o școală. Cred că avem nevoie de învățătură și avem nevoie și de alinare spirituală.
46. Ce ați schimba dacă ar fi să întoarceți timpul înapoi?
Am avut un moment de cumpănă, după ce am terminat poziția de ministru de externe în România. Primisem o ofertă de la Jean Lemierre, președintele Băncii de Dezvoltare și Reconstrucție de la Londra. Și mi-a propus Jean, și el la ENA, apropo de colegii și de rețeaua de la școlile mari europene, să fiu vicepreședinte la BERD. Am avut o dispută cu doamna pe care ați văzut-o mai devreme și care mi-a zis: „Ce îți trebuie ție, Mircea, politică? Nu putem avea o viață liniștită, bani frumoși, copiii merg la școli la Londra. Ce îți trebuie ție să te iei de gât cu Iliescu, să te bagi în PSD sau prin politica românească?”.
47. Ce ați schimba la dumneavoastră? Ce ați schimba la destinul dumneavoastră?
Dar vă spun ceva, dacă ar fi să întorc timpul înapoi, tot politică aș vrea să fac, poate aș face mai puține greșeli, poate aș fi învățat ceva din ce n-am făcut bine, dar până la urmă, într-o viață comodă pe care poți să o ai, dacă ești bun la ceea ce faci, și măcar iluzia că poți schimba ceva pentru țara ta, aleg întotdeauna iluzia că putem schimba ceva în țara noastră.
48. Apropo de greșeli, ce greșeli ați făcut în viață? Ce și cât ați învățat din ele?
Uneori, vorbeam de timiditatea mea din tinerețe. Cred că, de foarte multe ori, mă mai înșel un pic la oameni. Punând foarte mult preț pe educație, de foarte multe ori când vine cineva cu, să zic, o aparență de bună intenție, eu am tentația să-i cred pe cuvânt și să nu verific. Și am făcut câteva greșeli în viața mea având încredere în oameni care, de fapt, nu meritau încrederea mea. Acum suflu și-n iaurt. Am învățat și la NATO să te ferești de orice formă de compromis. Dar, într-adevăr, am avut o perioadă destul de lungă în care, de prea multe ori, am dat încredere unor oameni care nu meritau încrederea mea și nici încrederea noastră. Sper să fi învățat ceva din aceste lucruri.
49. Ce fel de om vedeți când vă priviți în oglindă?
Unul fără bucle, fără cârlionți. Îmi spunea Geolgău la nuntă, acum 39 de ani, fotbalistul de la Craiova. Cu multe cicatrici, cu multe răni, încă puternic, încă energic, încă făcând foarte mult sport. Sper să nu fi trecut anii peste mine de pomană.
50. Când ați plâns ultima dată?
La nunta Anei. Am plâns, și am plâns, și am plâns. Noroc că asta mică a fost, ca întotdeauna, inteligentă și emoțională, și în sens larg, și mi-a pregătit o ceremonie aparte. De obicei, mirele n-are voie să vadă mireasa în rochia de mireasă. Ana a făcut o excepție pentru mine. Și înainte de ceremonie m-a luat separat, așa cum stăm noi față în față aici. Și eram cu spatele, ea în spatele meu, și îmi zice: „Tati, acum poți să te întorci”. Am văzut-o în rochie de mireasă și am început să plâng în hohote, doar noi doi. Și după aceea, la ceremonie, am fost ok, că am dat drumul la emoții și la energie.
51. Care este cel mai tare cadou pe care l-ați primit vreodată?
Cel mai tare cadou din viața mea a fost o bicicletă roșie de la tata, adusă din Ungaria, cu cauciucuri late. Cred că nu m-am bucurat mai mult decât atât niciodată. Ceea ce mi-a lipsit ca și cadou când eram mic a fost o mașinuță cu pedale. Mi-am dorit tot timpul și n-am avut. Și la prima mea excursie ca diplomat în America, am adus fiului meu, Alexandru, o mașinuță roșie cu pedale, ca să îi dau măcar copilului meu bucuria pe care eu n-am avut-o când eram puști.
52. Unde vă vedeți peste 20 de ani?
Activ. Mă văd activ. Mă văd făcând lucruri, învățând lucruri noi. E foarte posibil să mă apuc din nou de școală. Cred că poate că Istoria Tehnologiei, ceva de genul ăsta, poate că aș mai studia. Dacă sunt sănătos, sper să continui să fac sport, să-mi cresc nepoții, să conduc o universitate și să dau un sfat celor tineri. Cred că asta aș face pe bandă rulantă, aș face un fel de birou de mentorat. Și dacă cineva are nevoie de sfatul meu, celor tineri și celor tinere, am să-l dau din toată inima mea.
53. Cum sunt românii, într-un singur cuvânt?
Unici. Cred că suntem unici în felul nostru, cu bune și cu rele. Cu multe calități și cu multe defecte. Cred că suntem una dintre cele mai interesante și, cred eu, mai atractive și mai complicate națiuni din Europa. N-a schimbat națiunea română pentru nimic altceva. Suntem absolut unici în Europa.
54. Cum vă doriți să rămâneți în amintirea românilor?
Am două fotografii cu Alexandru Ioan Cuza. Aș vrea să fiu amintit ca un om care a încercat din răsputeri să schimbe România în profunzime. Ceva care a lăsat ceva în urma lui și nu unul care doar s-a plimbat pe la Palatul Cotroceni sau a făcut de pomană umbră Pământului.
55. Caracterizați-vă viața și cariera într-un singur cuvânt.
Pasărea Phoenix. Când ești mai jos, te ridici mai sus.