Geoană a devenit secretar general adjunct al NATO în octombrie 2019.

Libertatea a scris încă de acum doi ani, citând surse din anturajul fostului lider PSD, că acesta se gândește să candideze la Președinția României ca independent.

Geoană nu a anunțat nimic oficial, dar a spus de mai multe ori în acest an că este „tot mai aproape de o decizie”. În primăvară, el a precizat că după summitul NATO de la Washington, care a fost în perioada 9-11 iulie, își va spune planurile profesionale, însă nu a făcut acest lucru.

Ulterior, Geoană a explicat că nu poate face anunțul cât timp este la NATO și că împreună cu secretarul general Jens Stoltenberg vor să se asigure că tranziția la viitoarea conducere a Alianței se face așa cum trebuie, acest lucru fiind prioritar.

Mandatul lui Geoană la NATO expiră în octombrie, dar el a subliniat de mai multe ori că nu este obligatoriu să plece în același timp cu Stoltenberg, adică poate să o facă și mai devreme.

Alegerile prezidențiale, la final de noiembrie

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, liderii PSD și PNL, au decis pe 4 iulie calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur – pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.

Calendarul alegerilor prezidențiale a fost decis pe 28 august, în ședința de Guvern. Campania electorală pentru primul tur începe pe 25 octombrie și se termină pe 23 noiembrie, iar campania electorală pentru al doilea tur începe pe 29 noiembrie și se termină pe 7 decembrie.

Până în acest moment, cei care au anunțat că vor candida la președinția României sunt Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi și George Simion.

Urmărește-ne pe Google News