„Este președintele țării sale, România, am permisiunea să spun asta”, a afirmat prezentatoarea evenimentului chiar la debut. Replica lui Mircea Geoană a venit imediat: „Este top secret”.
Secretarul general adjunct al NATO s-a întâlnit la Praga și cu președintele ceh Petr Pavel, ei discutând despre strategia pentru apărare în Europa și aspectele economice globale.
Forumul internațional GLOBSEC s-a desfășurat la Praga după aproape 20 de ani în care a avut loc la Bratislava și este unul dintre cele mai importante evenimente de securitate din Europa Centrală și de Est. Aceste conferințe reunesc lideri politici, experți în securitate și diplomați pentru a discuta despre provocările globale și regionale.
Geoană, așteptat să facă anunțul candidaturii la prezidențiale
Libertatea a scris încă de acum doi ani, citând surse din anturajul fostului lider PSD, că acesta se gândește să candideze la Președinția României ca independent.
Geoană nu a anunțat deocamdată nimic oficial, dar a spus de mai multe ori în acest an că este „tot mai aproape de o decizie”. În primăvară, el a precizat că după summitul NATO de la Washington, care a fost în perioada 9-11 iulie, își va spune planurile profesionale, însă nu a făcut acest lucru.
Ulterior, Geoană a explicat că nu poate face anunțul cât timp este la NATO și că împreună cu secretarul general Jens Stoltenberg vor să se asigure că tranziția la viitoarea conducere a Alianței se face așa cum trebuie, acest lucru fiind prioritar.
Mandatul lui Geoană la NATO expiră în octombrie, dar el a subliniat de mai multe ori că nu este obligatoriu să plece în același timp cu Stoltenberg, adică poate să o facă și mai devreme.
Alegerile prezidențiale, la final de noiembrie
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, liderii PSD și PNL, au decis pe 4 iulie calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur – pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.
Calendarul alegerilor prezidențiale a fost decis pe 28 august, în ședința de Guvern. Campania electorală pentru primul tur începe pe 25 octombrie și se termină pe 23 noiembrie, iar campania electorală pentru al doilea tur începe pe 29 noiembrie și se termină pe 7 decembrie.
Până în acest moment, cei care au anunțat că vor candida la președinția României sunt Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi și George Simion.
Dymy • 02.09.2024, 10:18
Ha ha isi cantareste atent sansele sa nu si-o mai ia cu "am invins dragostea mea !" 😂😂
XhX13 • 02.09.2024, 08:11
Dacă ne luăm după trend înseamnă ca suntem fraieri,prosti sa fie legionarii sa va mai lase!