El s-a referit la eroarea premierului și președintelui PSD, Marcel Ciolacu, cel care cu o zi în urmă a rostit „portofelu”, în loc de „portofoliu”, vorbind despre funcţia de comisar european pentru Apărare pe care România o negociază la nivel european.
Geoană nu i-a pronunțat însă numele lui Ciolacu. „Nu-s interesat de niciun portofel european, sunt un pic ironic. Am spus-o şi cu alte ocazii. Închei cinci ani de muncă la vârful NATO, sunt interesat să pot să dau înapoi ţării mele experienţa şi entuziasmul meu. Nu-s interesat de nicio poziţie la nivel european. Nu-s interesat de alte poziţii la nivel internaţional. Sunt interesat să pot să dau înapoi, într-o formă sau alta, ţării mele ceea ce am de oferit şi ceea ce cred că România are nevoie”, a spus Geoană la Alba Iulia, la dezbaterea „Din Inima României în inima Europei”, organizată de Mişcarea „România Renaşte”.
Întrebat dacă ar vrea să dea ceva înapoi României şi din postura de președinte, Geoană a afirmat că va discuta după ce își va termina mandatul la NATO și că „răspunsul mai clar va fi dat la momentul potrivit”.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat miercuri, 8 mai, întrebat de jurnaliști dacă România va cere să aibă funcţia de comisar european pentru Apărare, că ţara noastră negociază acest lucru și a pronunţat „portofelu”, în loc de „portofoliu”. „Suntem în mijlocul unor negocieri, fiindcă aceste negocieri se fac totuşi din timp. Este foarte importantă şi persoana care se va ocupa, pentru a merge pe un «portofelu» foarte important”, a spus Ciolacu, potrivit news.ro.
Iar cu referire la posibilitatea ca Mircea Geoană să fie o variantă pentru poziţia de comisar european pentru Apărare, președintele PSD a răspuns: „Nu, nu mi-a trecut prin cap”.
Geoană își încheie mandatul la NATO în octombrie
Libertatea a scris încă de acum doi ani, citând surse din anturajul fostului lider PSD, că Geoană se gândește să candideze la Președinția României ca independent, dar deocamdată nu a anunțat nimic. Recent, însă, Geoană a spus că este „tot mai aproape de o decizie” și că după summitul de la Washington, care va fi în iulie, își va spune planurile profesionale.
Mandatul lui Mircea Geoană la NATO expiră în octombrie, după alegerile prezidențiale. Alegerile prezidențiale au fost programate pentru luna septembrie, mai precis pe 15 septembrie – primul tur și pe 29 septembrie – al doilea tur.