La fiecare început de an, Liga Studenţilor Români din Străinătate îi prezintă, în cadrul unui eveniment ce se ţine la Palatul Parlamentului, pe cei mai buni studenţi care urmează cursuri la facultăţi de prestigiu de peste hotare.
E vorba, în cele mai multe cazuri, de tineri care provin din familii modeste şi au reuşit să ajungă, cu ajutorul unor burse de ordinul a zeci de mii de euro, să înveţe la universităţi din topul celor mai bune din lume, precum Princeton, Harvard, Cambridge sau Oxford.
Pe lista personalităţilor din lumea politică prezente la eveniment s-a aflat şi Mircea Geoană, care, atunci când a păşit pe scenă, a ţinut să-şi laude copiii. “Sunt foarte mândru. Fiica mea a fost admisă la o universitate de prestigiu din America, iar fiul meu deja studiază peste ocean”, a spus acesta.
Şi fratele ei studiază peste ocean
Ana Maria Geoană e elevă în clasa a XII-a la Şcoala Americană din Bucureşti şi va studia la Universitatea Pennsylvania. Tot la o facultate americană este şi fratele său, Alexandru, care e student la New York University Stern School of Business. Costul anual al şcolarizării în America este cuprins între 30.000 şi 45.000 de dolari.