UPDATE Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a reacționat luni la apariția investigației semnate de jurnalista Emilia Șercan. Într-o postare pe Facebook, Geoană susține că este vorba despre „o acuzație falsă”, venită în contextul informațiilor despre o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidențiale.
Citeşte întreaga ştire: Mircea Geoană, despre acuzațiile că a plagiat în teza de doctorat: „Din seria caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează”

***

Știrea inițială. Jurnalista Emilia Șercan spune că a descoperit conținut plagiat, sub formă de text, grafice și tabele, în 78 din cele 279 de pagini ale tezei de doctorat a lui Mircea Geoană. Iar din cele 78 de pagini, în 72 există conținut plagiat din trei rapoarte pe care foștii președinți americani Bill Clinton și George W. Bush le-au prezentat Congresului SUA.

Este vorba despre trei rapoarte emise de Administrația Prezidențială a SUA, toate denumite Economic Report of the President (Raportul Economic al Președintelui) – primul prezentat în februarie 1999, de Bill Clinton, iar celelalte două, în februarie 2002 și februarie 2003, de președintele George W. Bush.

Emilia Șercan afirmă că documentele oficiale ale Președinției americane au fost plagiate de Mircea Geoană prin traducere, acestea nefiind citate în texul tezei sale de doctorat și nici menționate în bibliografie.

Imaginea Andreei Esca, a medicului Leon Dănăilă și sigla Guvernului, folosite într-o știre „scrisă” de inteligența artificială. Scopul: vânzarea unei creme
Recomandări
Imaginea Andreei Esca, a medicului Leon Dănăilă și sigla Guvernului, folosite într-o știre „scrisă” de inteligența artificială. Scopul: vânzarea unei creme

Pe lângă cele 279 de pagini de conținut ale lucrării, teza secretarului general adjunct al NATO conține și 278 de pagini de anexe, jurnalista precizând că a descoperit conținut plagiat în cel puțin 9 pagini din Anexa nr. 2, în urma unei verificări aleatorii.

Investigația publicată de PressOne arată și că, deși titlul lucrării de doctorat sugerează că aceasta se referă la apartenența României la NATO și la integrarea țării noastre în UE, „aceste două aspecte sunt tratate marginal în raport cu întreg conținutul lucrării”, reprezentând 1,4% din totalul tezei.

În schimb, în zeci de pagini ale lucrării sunt abordate chestiuni legate de economia SUA.

Mircea Geoană: „Nu mă simt cu absolut nimic în afară a regulilor din vremea respectivă”

Într-o discuție cu PressOne, Mircea Geoană a afirmat că a respectat regulile de redactare a tezei de doctorat de la vremea respectivă.

„Nu știu, eu vă spun că ceea ce am făcut eu cu teza mea de doctorat a fost făcut absolut onest și nu mă simt cu absolut nimic în afară a regulilor din vremea respectivă. Acum… dacă s-au schimbat regulile între timp, e altceva”, a afirmat secretarul general adjunct al NATO.

„Adică să mă apuc să copiez de la alții, nu prea e felul meu. Dacă e ceva, mă rog, dar nu, nu, nu… A fost, a fost muncit și făcut pe bune, și muncit la el serios ani de zile”, a mai spus Geoană.

Sancțiunile impuse de grupul G7, încălcate fără nicio reținere de Rusia. Cum se alimentează regimul de la Kremlin cu mașini de lux și piese pentru drone și radare
Recomandări
Sancțiunile impuse de grupul G7, încălcate fără nicio reținere de Rusia. Cum se alimentează regimul de la Kremlin cu mașini de lux și piese pentru drone și radare

Mircea Geoană a devenit student doctorand în 1993, în domeniul Relații Economice Internaționale, dar și-a susținut teza 12 ani mai târziu, în iulie 2005. În acel moment, durata legală a unui doctorat era de patru ani, notează sursa citată.

Investigația completă în PressOne.ro.

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (27)

mihai_popovici   •   02.07.2024, 07:37

Alt vazator de tara care vrea sa ne dea cu totul pe mana strainilor sa le pupe papucul americanilor .

NicolaeS   •   01.07.2024, 22:10

Ce sens mai are aceasta informatie a "stimabilei" dne Sercan ? Dupa 19 ani ? Si in cazul Basescu s-a dat verdictul ca a fost colaborator al securitatii dupa cel de-al doilea mandat de presedinte. Revolutia si mineriadele se tot judeca. Iohanis a facut mismasuri cu casele si ... nimic. Nastase cu natusa Tamara. Dragnea cu terenuri si ferme. Si lista e lunga. De ce aflam toate aceste informatii mult dupa ... E clar ca sunt interesele in joc. Oricum toti au ramas cu foloasele materiale obtinute.

VardyParty   •   01.07.2024, 18:57

Zici politician, zici hoț. Cu toate astea, sunt hoți si hoți. Intre un hoț de buzunare si un hoț in costum Armani, cu ciorapi de $800- (Dunhill), ce preferi? Zici politician, zici hoț.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.