Mircea Geoană, candidat independet la Alegerile prezidențiale din 2024. Foto: Profimedia
Într-un nou videoclip de campanie postat pe YouTube, Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, a abordat cu fermitate problema violenței domestice, considerând-o inacceptabilă în societatea românească modernă.
Discursul său a subliniat necesitatea unei reacții imediate și decisive din partea statului și a comunității.
„Este inaceptabil în societatea românească de astăzi”, a declarat Geoană, subliniind că legislația actuală trebuie nu doar să fie întărită, dar și aplicată cu strictețe.
Geoană a făcut apel la autorități să își asume responsabilitatea de a proteja cetățenii, în special femeile, care sunt adesea victime ale acestor acte de violență.
„Acest lucru trebuie să se înceteze neîntârziat”, a afirmat el, subliniind importanța unei colaborări strânse între stat și societate civilă.
Candidatul a insistat că fiecare membru al comunității are rolul său în combaterea acestui flagel.
„Trebuie să punem presiune pe cei care continuă să facă gesturi primitive și grosolane”, a spus Geoană, solicitând o mobilizare generală împotriva violenței domestice.
Istorii electorale
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT