Biserica Ortodoxă din România (BOR) deţine monopolul pe piaţa şi producţia lumânărilor. În 2009 a încasat, doar din tarifele percepute pentru nunţi, botezuri şi înmormântări, 11.000.000 de euro.
Biserica are hoteluri şi pensiuni
Pe lângă acestea, Patriarhia mai gestionează şi podgorii, cabinete stomatologice, fabrică de cherestea, 140.000 de hectare de pădure, pensiuni, hoteluri şi edituri. În urmă cu doi ani, reporterii Libertăţii şiau curăţat hainele la o spălătorie din “buza” Dealului Mitropoliei, patronată de însuşi Patriarhul Daniel. Cu toate acestea, afacerile BOR sunt în continuare neimpozitate, în ciuda proiectului de lege propus în 2010 de deputatul PDL Silviu Prigoană. “Este firesc ca în perioade de restrişte, entităţile religioase să sprijine statul, aşa cum statul le-a sprijinit atunci când acest lucru era posibil”, îşi argumenta Prigoană, în urmă cu doi ani, iniţiativa legislativă care însă nu i-a impresionat pe mulţi parlamentari. “Este normal ca Biserica să plătească impozit, atât pe bunurile materiale, cât şi pe venituri. În Europa cultele plătesc taxe, şi vor plăti şi cele din Italia”, ne-a declarat Mircea Grosaru, deputatul minorităţii italiene din Parlamentul României.
Vaticanul ar putea fi taxat cu milioane de euro
Premierul italian Mario Monti a anunţat că Vaticanul trebuie să plătească taxe pe proprietăţile ce nu au caracter religios. Până în prezent, Biserica era scutită în Italia de la plata unor astfel de taxe. Aşadar, Vaticanul ar putea achita, anual, taxe de până la 720 de milioane de euro, ca urmare a planurilor guvernului de a-i retrage scutirile de taxe, potrivit BBC.
foto: Gabriel Miron
ŢI SE PARE O IDEE BUNĂ?
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro