Mircea Lucescu, interviu pentru The Guardian: „Visul meu este să văd Ucraina și poporul ei zâmbind din nou”

„Când dormi, uiți de momentele dramatice din viața ta. Uiți de complicații și de obsesii, așa că în fiecare dimineață poți începe o nouă viață, cu o nouă speranță”, sunt cuvintele scrise de filozoful român Emil Cioran, dar care ar putea la fel de bine să aparțină managerului echipei Dinamo Kiev.

Când primele bombe rusești au căzut în apropierea Kievului și a altor orașe ucrainene, în dimineața zilei de 24 februarie, Mircea Lucescu dormea.

„M-am trezit în miez de noapte și m-am gândit: «Ce-i cu vremea asta? Furtuni în februarie?» Am auzit un zgomot extrem de puternic și sunetul era înfricoșător”, spune Mircea Lucescu. „Dimineața, alarma m-a trezit din nou. Apoi am aflat ce se întâmplase. Era panică peste tot”, povestește antrenorul.

În dimineața aceea, oamenii nu aveau timp să-și recapete speranța. Viața a fost pur și simplu o cursă de supraviețuire. Rusia invadase Ucraina și, în loc de zâmbete proaspete, milioane de oameni au început să fugă, căutând o scăpare din ororile războiului.

La 76 de ani, Lucescu este unul dintre cei mai bătrâni tehnicieni care încă antrenează la cel mai înalt nivel. Românul a scris istorie în țara vecină, Ucraina, petrecând 12 ani la Șahtior Donețk, între 2004 și 2016, iar apoi a acceptat o ofertă de la rivala istorică, Dinamo Kiev, în 2020. Cariera sa a început în 1979 și a antrenat mari cluburi de pe continentul european, precum Internazionale Milono, Galatasaray și Besiktas, dar şi echipele naţionale ale României şi Turciei.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Însă mintea și inima lui Lucescu se gândesc la război, mai ales la cei pe care i-a lăsat în urmă atunci când s-a întors în România, la câteva zile după ce a avut început invazia.

„Nu am vrut să plec. Am făcut-o doar pentru că mi-am dat seama că pot ajuta mai mult de la București decât dacă aș fi fost cu jucătorii mei la Kiev”, spune tehnicianul. Împreună cu UEFA și cu federațiile de fotbal din România și Republica Moldova, Lucescu i-a ajutat pe jucătorii străini de la Dinamo și Șahtior să ajungă acasă, trecând prin București.

„Ambasada României a insistat să plec, iar clubul meu a considerat și el că trebuie să plec. Dar am vrut mai întâi să știu ce se va întâmpla cu băieții mei de la echipă”, spune Lucescu. Jucătorii lui Dinamo Kiev știau că nu vor mai juca în weekend, deși s-au prezentat la antrenament în acea dimineață. Fotbalul și toate celelalte evenimente sportive au fost suspendate după ce starea de urgență fusese introdusă la nivel național.

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

„Ne-am gândit că jucătorii vor fi mai în siguranță în tabăra de antrenament a lui Dinamo, care se află la câțiva kilometri în afara Kievului”, explică Lucescu. De îndată ce a ajuns la București, a început să facă planuri pentru a duce familiile jucătorilor săi în locuri sigure. Soțiile, părinții și copiii jucătorilor – peste 80 de persoane în total – au fost ajutați să iasă din Ucraina în două autobuze.

„Nu am fost copleșit. Cineva trebuia să facă lucrurile astea”, spune Lucescu. „Am ajutat cum am putut, am făcut tot ce am putut pentru a sprijini. Familiile lor sunt în siguranță, iar jucătorii se simt încurajați de acest lucru”, mărturisește antrenorul. Doi jucători de la Șahtior Donețk, Serhiy Kryvtsov și Taras Stepanenko, împreună cu căpitanul lui Dinamo Kiev, Sergiy Sydorchuk, au putut părăsi Ucraina deoarece erau tați a trei copii. Lucescu le-a găsit case aproape de el.

„Sydorchuk a devenit tată pentru a patra oară în timpul șederii sale la București, așa că are acum o legătură specială cu orașul”, mărturisește Lucescu, zâmbind. A fost singurul moment din timpul interviulului acordat publicației britanice când ochii și mintea lui au părut să lase războiul în urmă. Dar nu pentru mult timp.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

„Ceea ce mi s-a părut greu de suportat au fost scenele la care am asistat în drumul meu spre România. Oameni cu copii își lăsau mașinile la kilometri distanță de graniță, apoi mergeau pe jos cu bagajele într-o mână și copiii în cealaltă, sperând să ajungă mai repede la graniță. Cozile de mașini la graniță erau enorme”, spune antrenorul. „Încerc să rămân informat, dar nu mă uit prea mult la știri. Mă doare sufletul când văd ce se întâmplă în Ucraina”, adaugă Lucescu.

Sydorchuk, Kryvtsov și Stepanenko au înființat un fond pentru a trimite camioane cu alimente și provizii înapoi acasă. „Apreciez foarte mult ceea ce fac ei. Au cerut să se întâlnească cu reprezentanții supermarketurilor și au cumpărat o mulțime de lucruri pentru cei afectați din Ucraina. Au dat dovadă de multă solidaritate”, spune tehnicianul.

Care este locul fotbalului într-o Ucraină devastată de război? Niciunul, deocamdată, în interiorul țării, dar pe 6 aprilie echipa Under-19 a lui Dinamo Kiev va juca împotriva celor de la Sporting în Liga de Tineret a UEFA, la București. Va fi primul meci oficial pe care o echipă ucraineană îl va disputa, indiferent de nivel, de la începutul războiului. Lucescu a făcut eforturi ca jocul să se dispute după ce a fost amânat la începutul acestei luni. Antrenorul vrea să ofere poporului ucrainean un motiv să fie fericit.

„Știu că mulți vor spune că este greșit din punct de vedere moral ca unii oameni să lupte într-un război, în timp ce alții joacă fotbal”, spune el. „Dar fiecare persoană poate lupta într-un mod personal, poate face tot posibilul pentru a-i ajuta sau a-i sprijini pe cei de acasă. Performanța de pe teren îi poate încuraja și inspira pe mulți”, mai afirmă tehnicianul.

Lucescu speră să ajute și echipa națională a Ucrainei. „Am transmis federației de fotbal ucraineane gândurile mele”, spune el. „Cred că ar fi o idee bună să avem o echipă comună creată din jucătorii de la Șahtior și Dinamo care se antrenează și joacă (la București) înainte de meciul de playoff al Ucrainei, din cadrul calificărilor pentru Cupa Mondială, împotriva Scoției care va avea loc în iunie”, consideră antrenorul.

„Îmi doresc ca jucătorii internaționali să formeze o echipă care să se antreneze și să joace meciuri amicale împotriva cluburilor care nu sunt implicate în competițiile europene. Jucătorii lui Dinamo sunt acum aproape de Liov, se antrenează acolo. În fiecare zi, oamenii mei de acolo îmi trimit înregistrări video cu antrenamentele. Le-am cerut doar să își mențină condiția fizică, să alerge puțin și să meargă la sală”, mai spune Lucescu.

Au existat discuții privind încheierea sezonului ucrainean în străinătate – România, Polonia sau Italia fiind văzute ca posibile țări gazdă. „Mi-aș dori ca sezonul să se încheie pe teren, dar este foarte dificil în acest moment. Imaginați-vă că Șahtior a pierdut mai mult de 10 jucători, cu sud-americanii întorși acasă”, spune tehnicianul. „În acest moment, nu este loc pentru rivalitate, suntem uniți. Stăm împreună și încercăm să ajutăm cât mai mult posibil. Acesta este singurul meu obiectiv. Am trecut prin ceva similar când antrenam la Șahtior, în 2014”, explică antrenorul.

În urmă cu opt ani, clubul Șahtior a fost nevoit să-și abandoneze stadionul, când a început conflictul din regiunea Donbas. Lucescu însuși a lăsat sentimente și amintiri la Donețk, notează jurnaliștii de la The Guardian. „Când am plecat, nu mi-am imaginat niciodată că nu mă voi întoarce”, își amintește el. „Nu vorbesc despre obiecte, dar am lăsat amintiri, jocuri, dosarele mele de lucru și serile mele la Donețk. Mi-au plăcut serile de pe noul stadion al lui Șahtior, cred că era cel mai frumos din Europa. Orașul se schimba și el, echipa de fotbal a dat întregului loc un vibe vest-european. Viața a fost bună în Donețk, aveam tot ce ne-am dorit”, povestește tehnicianul.

Lucescu a câștigat opt titluri de campion și șase cupe naționale cu Șahtior Donețk, precum și Cupa UEFA în 2009, iar în sezonul trecut a bifat tripla cu Dinamo Kiev (campionat, cupă și supercupă).

„Cred că cei care au vorbit în favoarea invaziei ar trebui să fie suspendați, deoarece sportul nu are nimic de-a face cu asta”, afirmă antrenorul. „Sportul ar trebui să fie despre fair-play și pasiune. Nu este în structura unui sportiv să valideze războiul. Cei care vorbesc despre el în mod pozitiv sunt victime ale propagandei, pur și simplu nu poți face asta”, explică Lucescu.

„Am spus că sportivii ruși nu ar trebui să plătească prețul pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina și mulți m-au atacat pentru asta. Dar eu cred că sportul poate contribui la eforturile de pace. Poate că nu o pot impune (pacea, n.r.), dar poate deschide calea spre ceva ce ne dorim cu toții. Ce vom face după ce se va încheia conflictul? Cum vom ajunge la pace între noi?”, se întreabă antrenorul.

Managerul lui Dinamo Kiev nu se gândește la retragere, nici măcar în acest context teribil. Încă visează să se întoarcă în Ucraina, pentru a conduce din nou echipa din capitală. „Îmi e dor de rutina mea zilnică, mi-e dor de antrenamente, de băieții mei de acolo. Sunt norocos că fiul meu este antrenorul lui PAOK în Grecia și îi urmăresc meciurile tot timpul. Visul meu este să văd Ucraina și poporul ei zâmbind din nou. Atâta timp cât voi avea energie și voi fi sănătos, nu mă voi opri niciodată”, conchide Mircea Lucescu.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News