Joi, 29 august, partidul condus de Nicolae Ciucă l-a votat în unanimitate pe deputatul PNL, Mircea Roşca, preşedinte interimar al PNL Prahova.
„Am fost cuprins de toate stǎrile şi trǎirile pe care le-am avut în toți cei 10 ani ce au trecut de când am ocupat ultima datǎ aceastǎ funcție. […] În toți anii ce au trecut, am avut parte de harul şi cǎlǎuzirea divinǎ, ce m-au ajutat în mari încercǎri, dar m-au fǎcut sǎ fiu omul de astǎzi, sper eu mai smerit, mai echilibrat, mai puternic în înțelepciunea profundǎ ce vine numai de la Dumnezeu”, a scris Mircea Roșca pe Facebook, vineri, 30 august.
„Îmi doresc ca tot ceea ce am dobândit în cei 10 ani sǎ le dau Prahovei şi, împreunǎ cu toți camarazii şi colegii mei ce m-au susținut, sǎ putem face lucruri un pic mai bune. Pe lângǎ multitudinea de realizǎri pe care le vom avea, aş fi cel mai fericit dacǎ, prin dragoste şi empatie, ne vom apropia sufleteşte mai mult de prahoveni, de români, readucând la viațǎ spiritualitatea simplǎ, dar autenticǎ, ce se aflǎ în profunzimea sufletului, dar şi în identitatea umanǎ a poporului nostru”, a adăugat el.
Mircea Roşca a fost acuzat de corupție, dar a scăpat prin prescrierea faptelor
DNA l-a acuzat pe Mircea Roşca că în 2011, când era vicepreședinte al PNL Prahova, a pretins de la un denunţător suma de 20.000 de euro promițându-i că îl va convinge pe preşedintele de atunci al PNL Azuga, Gabriel Popescu, să îi faciliteze dobândirea unor terenuri. Anchetatorii au susținut că, din cei 20.000 de euro, Roșca a primit 5.000 de euro, iar 11.000 de euro au fost folosiţi în interesul PNL.
Mircea Roşca a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă în februarie 2015.
Pe 22 aprilie 2024, un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv încetarea procesului penal împotriva lui Mircea Roşca, acuzat de trafic de influenţă, după ce faptele comise în urmă cu 13 ani s-au prescris.
Iulian Dumitrescu a demisionat de la șefia PNL Prahova după noile acuzații ale DNA
Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreședinte PNL, a demisionat și de la șefia PNL Prahova după ce DNA a extins urmărirea penală în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 16 milioane de lei, au declarat joi, 1 august, surse din Partidul Național Liberal pentru Libertatea.
Iulian Dumitrescu, aflat sub control judiciar și urmărit penal pentru corupție, a fost vizat pe 30 iulie de noi percheziții ale DNA în același dosar deschis în februarie. Seara, DNA a anunțat că a extins urmărirea penală și pentru dare de mită.
Iulian Dumitrescu și-a dat în februarie demisia din funcțiile politice de prim-vicepreședinte al PNL și membru al Biroului Politic Național al PNL, după primele acuzații ale DNA. Apoi, la alegerile locale din 9 iunie, a pierdut și șefia CJ Prahova.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!