„Iniţial cauţi răspunsuri, te simţi singur pe toată planeta. Când mai creşti, când eşti la liceu încerci să fie ca alţii, faci eforturi disperate şi ajungi să trăieşti o viaţă dublă. Unii ajung chiar să se căsătorească şi să facă şi copii”, a spus Solcanu. Prezentatorul nu a avut curajul să le spună părinţilor săi, însă pe la 21 de ani a mers la un terapeut pentru că avea mereu depresii de la viaţa dublă pe care o ducea. După trei luni de terapie a reuşit să îi povestească celei mai bune prietene, iar mama şi sora lui au aflat recent, de la televizor, iar acum se află într-o fază de negare. „A plâns, pentru că e greu. Orice mamă plânge dacă află ceva rău despre copilul ei, dacă are cancer spre exemplu. Şi încep întrebările ‘de ce eu, ‘de ce mie’”.
Referitor la fotografiile apărute în revista Spy, în care Solcanu apărea cu „prietena lui agăţată în parcul de la Operă”. Prezentatorul emisiunii „Poveştiri de noapte” a negat că ar fi adevărat aşa ceva şi, mai mult, ideile referitoare la homosexuali şi parcul de la Operă sunt simple legende.
„Acum nu am prieten, pentru că nimeni nu vrea să apară în vreo revistă. Şi aşa, revistele te comandă la singurătate”, a spus Solcanu, adăugând că până şi amicii lui refuză uneori să mai iasă cu el, de frică să nu apară în presă. În orice caz, „n-am să regret niciodată pentru că am recunoscut public, pentru că asta sunt eu”, a conchis Solcanu.
„Îmi plac femeile frumoase, admir femeile frumoase, mai ales pe cele la care frumuseţea vine din interior”, a mai spus prezentatorul, adăugând că asta nu înseamnă că să fie normal că a avut o relaţie de şase ani, cu un bărbat