„Sub nicio formă nu voi trece la PNL sau la alt partid. Eu sunt membru al Partidului Ecologist Român, candidez din partea acestui partid şi voi câştiga tot din partea acestui partid”, a afirmat edilul-şef al Râmnicului.
Gutău a precizat însă că, după alegeri, va face alianţă cu orice partid care va intra în consiliul local, dacă o astfel de colaborare va fi benefică pentru dezvoltarea oraşului.
„După alegeri faci alianţă în aşa fel încât să faci ca lucrurile să meargă bine în primărie (…) Alianţa pe care am avut-o cu PSD în acest mandat a funcţionat şi funcţionează impecabil. Toate proiectele mari au fost votate cu sprijinul acestui partid, dar a fost doar o etapă. Am colaborat perfect, îmi doresc foarte mult să colaborăm şi în continuare, dar asta depinde de votul de anul viitor, care trebuie respectat”, a mai spus Mircia Gutău.
Mircia Gutău a fost condamnat la executarea unei pedepse de 3 ani și jumătate pentru fapte de corupție, pe care a și efectuat-o în mare parte. Instanța Supremă îl condamnase după ce două instanţe inferioare hotărâseră achitarea lui.
El a fost eliberat condiționat în septembrie 2011 și a obținut un nou mandat la primărie, la alegerile din 2016. În noiembrie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că lui Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil în procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în octombrie 2018 a fost achitat definitiv.