Accidentul a avut loc pe DJ 242B, și mireasa se afla pe scaunul din față al unui BMW care circula spre Târgu Bujor, după ce fusese furată de la nunta care avea loc în Moscu de niște prieteni.
BMW-ul era condus de o tânără, prietenă cu mireasa, și, la un moment dat, șoferița a pierdut controlul volanului, cel mai probabil, din cauza vitezei și a neatenției, și a intrat într-un autoturism parcat pe marginea șoselei.
În urma impactului, mireasa, care se afla pe scaunul din dreapta, a fost rănită și transportată de un echipaj SMURD la Spitalul din Târgu Bujor.
În cauză, polițiștii rutieri, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs acest accident.
Soferița care a provocat evenimentul rutier a fost testată pentru alcool, rezultatul fiind zero.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!