Potrivit sursei citate, starea de sănătate a norei fostului adjunct al Poliţiei Bihor, Eugen Boc, este bună. Ea a fost evaluată de medicii Spitalului Municipal, iar în prezent se află în carantină la domiciliu.
Tânăra a aflat că este infectată cu SARS- COV 2 când s-a testat pentru a pleca în luna de miere, scrie site-ul G4Media.ro, care citează surse oficiale. Rezultatul mirelui a fost negativ, conform sursei menționate.
Direcția de Sănătate Publică Bihor a declanșat ancheta epidemiologică, în urma cărei toate cele 356 de persoane care au participat la nunta oprită de polițiști vor fi plasate în izolare.
”Potrivit procedurii, toate persoanele vor primi la domiciliu decizia prin care sunt obligate să intre în carantină pentru o perioadă de 14 zile. În ziua a 8-a, au posibilitatea să se testeze şi, dacă rezultatul este negativ, din ziua 9 vor putea ieşi din carantină”, a explicat şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Daniela Rahotă, potrivit publicației Bihoreanul.
Evenimentul a dus și la deschiderea unui dosar penal pentru acuzații de zădărnicirea combaterii bolilor, conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
”În data de 10.10.2020, între orele 20.30-21.30, numitul (…) şi-a organizat o petrecere de celebrare a căsătoriei la sala de evenimente Opera din municipiul Oradea, ocazie cu care au fost prezenţi ca invitaţi un număr de circa 356 de persoane, sens în care nu a respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, se arată într-un comunicatul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.