Sunt periculoase? Vulnerabile? Se pot reintegra?

Nevestele luptătorilor ISIS și-au reluat acum viețile obișnuite, în țări din toată Europa. Experții avertizează că autorițățile nu au capacitatea de a le monitoriza și de a le ajuta să scape modul în care au gândit și au acționat în ultimii ani și că situația poate scăpa oricând de sub control.

S-a întâmplat în Franța, în iunie, când o femeie a intrat într-un supermarket, a strigat Allah Akbar și a atacat cu cuțitul două persoane.

Se poate întâmpla oricând, oriunde.

Raport și avertisment

41.490 de străini s-au alăturat teroriștilor din organizația „Stat Islamic”, în eforturile fundamentaliștilor de a ocupa cât mai multe regiuni din Siria și Irak. Până în 2017, au deținut controlul a 100.000 de kilometri pătrați. Experții de la universitatea britanică Kings College, cotată ca fiind una dintre cele mai bune 25 de universități din lume, au făcut, în premieră, un raport detaliat despre luptătorii care au revenit în țările de origine, în Franța, Belgia, Spania, Italia și multe altele.

Mai mult, este prima analiză complexă făcută cu privire la numărul femeilor și copiilor care au locuit în „Califatul ISIS” timp de 4 ani.

Miresele ISIS întoarse acasă ar putea reprezenta un pericol pentru securitatea europeană, dacă nu sunt ajutate și monitorizate din timp. Sunt peste 2.000 numai în Europa, potrivit raportului. 

Experții atrag atenția că în zonele de conflict au trecut prin ample procese de radicalizare și chiar au luat parte la comiterea unor atentate. La fel de vulnerabili sunt și minorii care au călătorit acolo alături de mamele lor. ISIS i-a folosit în materiale de propagandă și i-a înrolat în tabere de antrenament.

Miresele ISIS s-au întors acasă

Experții din cadrul departamentului pentru studii militare de la Kings College atrag atenția că „femeile și minorii sunt pregătiți să joace un rol semnificativ în promovarea ideologiei și moștenirii ISIS după căderea fizică a califatului”, de la sfârșitul anului 2017.

Luptătorii străini plecați în Europa și-au convins soțiile și iubitele să li se alăture în zonele de conflict, unde era aplicată legea Sharia. Deci, femeile nu aveau drepturi.

ISIS s-a folosit și de o amplă campanie online de recrutare a unor fete tinere care să plece din orașele lor și să devină „mirese ISIS”.

Planul a fost un succes. Datele publicate în raportul Kings College arată că 12% din numărul total al străinilor afiliați ISIS au fost femei.

După alungarea organizației din Siria și Irak, o parte importantă dintre acestea au revenit acasă. Cele mai multe în Franța, mai bine de jumătate din câte au plecat inițial. Marea Britanie, Belgia și Germania se află în topul țărilor unde aceste femei s-au întors să trăiască.

Autorii raportului vorbesc și despre importanţa pe care femeile au avut-o în „Califat”, dincolo de rolul simplist de mirese ale jihadiștilor.

„Atât în străinătate, cât și în zona de conflict, femeile erau active în recrutarea altora femei, diseminarea propagandei și strângerea de fonduri pentru ISIS, atât individual, cât și în rețele mici. De exemplu, în Canada, o femeie din Edmonton, care a oferit un curs de coran online, a radicalizat cel puțin o femeie tânără și a facilitat călătoria în Siria (în total avea cincisprezece studenți)”, spun experții Kings College.

Simpatizantă ISIS arestată în Turcia EPA/STR

În acest material, nu vorbim despre femeile care au fost răpite sau obligate să trăiască împreună cu luptătorii, ci de acelea care au călătorit de bunăvoie sau după un proces de radicalizare.

Statisticile prezentate în raport mai arată că rata decesului era uriașă în rândul bărbaților din ISIS. Așa se face că o femeie se recăsătorea chiar și de opt ori.

Europenii născuți în teritoriile ISIS

750 de copii, provenind din familii ale luptătorilor străini, s-au născut, în perioada 2014-2017, în teritoriile controlate de ISIS în Siria și Irak.

Oraș distrus în Siria/ EPA

„Propaganda ISIS a prezentat minorii ca pe viitori «gardieni» ai ideologiei și ai proiectului de construire a statului lor islamic. Se presupuneau a fi «incoruptibili» de societățile și practicile infidelilor. Copiii mici erau considerați cei mai puri, impresionabili subiecți ai ideologiei ISIS”, cred experții Kings College

Au fost descoperiți peste 1000 de minori care s-au întors alături de mamele lor în Europa. Între 400 și 700 se estimează a fi în Franța.

Semnalul de alarmă este legat de pericolul pe care îl reprezintă aceștia, dacă nu sunt ajutați de comunitățile în care s-au întors.

Educația fundamentalistă primită i-ar putea transforma în amenințări la adresa securității Europei, deja lovită de nenumărate atentate.


Citește și:

Scandalul „steluțelor” de pe pagina Poliției Române. Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere: „Data viitoare când aveți probleme sa apelați la oricine altcineva, nu la poliție”

Urmărește-ne pe Google News