Evenimentul, organizat de Ambasada Olandei cu ocazia zilei regelui, a fost urmat de competiția națională de aranjamente florale, la care au participat peste 50 de concurenți. Câștigătoarea de anul este o tănără de 32  de ani din Slatina. Florina Nicula se declară o mare iubitoare de flori care s-a dedicat trup și suflet acestei pasiuni. Răsplata pentru aranjamentul unic creat la concursul de ieri este o excursie în celebrul oraș olandez, Amsterdam.

Persoanele care au trecut astăzi prin locul cu pricina au fost impresionate de minunatele aranjamente florale făcute de unii dintre cei mai buni floriști de la noi. Pe lângă faptul că sunt extrem de frumoase și induc o stare de bine persoanelor care le primesc, iar miresmele lor fine sunt de cele mai multe ori adevărate afrodisiace, florile și grădinăritul lor au efecte benefice asupra organismului și a psihicului, eliberându-ne de stres și de energiile negative. Pasiunea și dragostea pentru flori, au făcut-o pe Roxana Sofronie, câștigătoarea de anul trecut a Concursului Național de Aranjamente Florale, să se dedice întru totul acestor plante minunate.

În 2005, când a avut curajul să se rupă de orice altceva și să se dedice pasiunii pe care o avea încă de mic copil, Roxana și-a deschis o florărie. Îninția a fost doar un bussines, dar ulterior și-a dat seamă că vrea mai mult. A început să studieze, a făcut cursuri de design floral- mai mult prin alte țări- și ușor, ușor a învățat să se joace cu florile și să execute aranjamente unice. Iar acum a ajuns să-i învațe și pe alții arta plantelor. ”Este foarte important să știi să te porți cu o floare, cum să ai grijă de ea. Acesta este regula de bază pe care le-a împărțășesc din prima cursanților mei”, ne-a dezvăluit una dintre cele mai iscusite floriste. Din 2009, participă la absolut toate concursurile naționale pentru că, spune ea, de fiecare dată înveți lucruri noi.

Grădinăritul combate stresul

Specialiștii spun că grădinăritul reprezintă poate cel mai liniștitor hobby și o metodă eficientă de a combate stresul, reducând secreția de cortizol, cunoscut și ca hormonul stresului. Pe lângă faptul că faci mișcare în timp ce sădești plante în grădină, îți încarci plămânii cu aer curat și îți iei doza necesară de energie solară. Efortul pe care îl depui pentru grădinărit activează circulația sanguină și eliberează endorfinele, hormonii fericirii.

Efortul pe care îl depui pentru grădinărit activează circulația sanguină și eliberează endorfinele, hormonii fericirii. Mișcarea este probabil cea mai eficientă armă în lupta împotrivă stresului, iar în grădină vei descoperi cât de ușor este să uiți de probleme, să te relaxezi după o zi de muncă, să scapi de griji și să ieși din rutina zilnică. Atunci când ne punem corpul la treabă, fluxul de sânge din organism crește odată cu cantitatea de oxigen, iar tensiunea și anxietatea se diminuează.

Exercițiile fizice moderate precum grădinăritul pot combate stresul într-un mod mult mai eficient decât efortul intens, inhibând hormonii stresului, cum ar fi ACTH și cortizolul. Această activitate liniștește mintea și corpul, îți oferă o pauză de la grijile zilnice, iar atenția pe care o acorzi plantelor atunci când le uzi sau le cureți te ajută să te detașezi de orice problemă. Potrivit unui studiu publicat în Journal of Health Psychology, 30 de minute de grădinărit reduc nivelul de stres mult mai eficient decât același timp acordat lecturii într-o încăpere liniștită.

Dacă vrei să te simți și mai aproape de natură, stai măcar câteva minute cu picioarele desculțe în iarba proaspătă și vei fi inundat/ă de o senzație de bine. Nu numai că te vei încărca cu energie pozitivă, dar împămăntarea este o terapie benefică și pentru sistemul cardiovascular sau în tratarea inflamațiilor. Totodată, mersul desculț în aer liber accelerează refacerea țesuturilor și înlăturarea durerilor musculare în urma exerciţiilor solicitante. Corpul stochează electronii din sol, pe care îi va folosi ori de câte ori apare un traumatism.

Foto: Vlad Chirea

Urmărește-ne pe Google News