În urmă cu patru ani, când Miruna a dat admiterea la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, învățământul consemna o premieră: fără limită de locuri pentru fete. Asta a făcut ca din 120 de locuri 57 să fie ocupate de eleve, aproape jumătate. Armata viitorului va fi una a egalității de gen? Miruna crede că da. „Te gândești că e mai masculinizat sistemul, dar nu e așa…”, spune fata și zâmbește încrezătoare.
Academia unde au studiat doi președinți americani
După patru ani în care a studiat la colegiul de pe malul Moldovei, Miruna va ajunge la prestigioasa academie americană de pe malul Hudsonului, unde au studiat și doi președinți americani: Ulysses S. Grant și Dwight D. Eisenhower.
Academia a fost înființată în 1802, fiind cea mai veche din SUA. Clădirea unde se va pregăti Miruna este monument istoric și despre ea scriitorul Charles Dickens scria că „nu ar putea să fie așezată pe un loc mai frumos”.
Din cauza pandemiei, Miruna nu știe cât va putea să se bucure de priveliște și de plimbări în New York, oraș aflat la 80 de kilometri de West Point. Oricum, pentru început, este mai preocupată de cum va fi atmosfera generală și cum se va simți la 7.500 de kilometri de casă.
„Noutatea întregii situații mă entuziasmează, dar mă gândesc că va fi ciudat să aud toată lumea din jur vorbind doar în engleză. Cred că o să aibă un impact mare la început pentru mine, gândirea lor fiind diferită față de a noastră. Și mai ales va fi contactul cu sistemul militar, fiindcă o academie este armată adevărată, liceul militar are o parte mai civilă decât o academie. Asta o să-mi dea emoții cel mai mult”, a spus tânăra pentru Școala 9.
Ca să se acomodeze cu noua viață, Mirunei i s-a desemnat o familie-sponsor, pe care o va putea vizita în weekend și în permisii. Îngrijorările fetei sunt mult mai mici decât cele ale familiei sale, care nu-și închipuia niciodată că mogâldeața de 6 ani care a spus că vrea în armată după ce a văzut o defilare la televizor chiar se va ține și de cuvânt. „Stăteam cu părinții mei și ne uitam la televizor și s-a întâmplat să vedem parada de Ziua Națională a României și am fost impresionată de tancuri, de toți oamenii îmbrăcați în uniformă. Le-am zis atunci părinților că atunci când o să fiu mare eu o să mă duc în armată. Și chiar nu mi-am schimbat decizia. A fost ca o chemare”, povestește fata.
„Mi se pare o profesie foarte nobilă”
Viața într-un liceu militar este un test în sine: elevi de 14 ani, plecați pentru prima dată departe de familie, cu un program zilnic militarizat. „Sunt convinsă că au meritat toate sacrificiile. Ce m-a atras a fost ideea de un job sigur după ce termini academia, ordinea, disciplina. Mi se pare o profesie foarte nobilă”, spune fata.
Liceul militar înseamnă restricții, un program la minut, instrucție zilnică. „Ni s-a impus programul din prima zi, cum am intrat pe poarta liceului: înviorarea, cu apelul. Apoi ni s-a explicat cum trebuie să avem uniforma călcată, ghetele făcute, date cu cremă, de pat nu mai zic. Din prima seară au venit fetele, gradatele: așa stă pătura, așa stă plicul”, își amintește eleva. Gradatele sunt eleve din ani mai mari care se remarcă prin rezultate și cărora li se desemnează grupe de eleve.
Deșteptarea era la ora 6, în cinci minute trebuiau să fie pe platoul din fața liceului pentru înviorarea de 20 de minute, pe orice vreme. Apoi își puneau uniforma, mergeau la masă și de la 8 până la 14 aveau ore.
„Apoi făceam raportul de companie cu comandantul de companie care făcea prezența, apoi ne explica problemele de peste zi și ne spunea dacă avem ceva de făcut. După care din nou la masă. Aveam timp liber până la ora 4 și apoi trebuia să mergem la studiu până la ora 7, când aveam masa de seară”, explică Miruna programul. Dacă nu-l respectai, trăgeai echipa înapoi. „Nici măcar nu-ți venea să te ridici din pat în primele zile, dar era imposibil să n-o faci când vedeai că toată lumea se ridică. Și bineînțeles, dacă nu-ți respectai îndatoririle, existau și pedepse. Aceste consecințe nu erau doar pentru tine, ci afectau tot colectivul tău. Trebuia să fii conștient că acțiunile tale au efecte și asupra colegilor tăi: ture în plus la alergare, flotări în plus”.
Ce probe a dat pentru prestigioasa academie americană și cum vor arăta primele săptămâni de antrenament, pe Școala 9.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro