Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

„În baza art. 348 C.p.p. rap. la art. 207 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă în raport de inc. PASCU MIRUNA. Menţine măsura arestului preventiv în raport de aceasta. În baza art. 242 alin. 2 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 30.10.2023”, se arată pe portalul instanței.

Miruna Pascu a fost trimisă în judecată de DIICOT, acuzată că a şantajat o martoră în dosarul în care este judecat fiul ei. Concret, Miruna Pascu este acuzată că a ameninţat-o pe prietena lui Vlad Pascu că va da presei informaţii compromiţătoare despre ea, dacă tânăra va colabora cu procurorii.

Vlad Pascu este în arest preventiv din 20 august, la o zi după ce a intrat cu mașina într-un grup de 8 tineri lângă stațiunea 2 Mai, județul Constanța, și a omorât doi dintre ei, conducând drogat. Expertiza a arătat că Vlad Pascu avea peste 100 km/h în momentul accidentului mortal, iar o cameră video a surprins accidentul. El a fost trimis în judecată atât pentru ucidere din culpă, cât și pentru consum şi trafic de droguri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News