„Am ajuns la concluzia că trebuie să reflectăm prin denumirea noastră şi prin ceea ce reprezintă simbolistica mişcării noastre lucrurile fundamentale ale societăţii româneşti şi ale românului în general. De aceea, decizia noastră este ca mişcarea să se numească „România noastră”, să aibă casa ca şi simbol fundamental şi, practic, casa noastră România este ceea ce încercăm să promovăm.
Mircea Geoană, consiliat de oamenii lui Berlusconi pentru noul lui partid
Aşa cum fiecare dintre noi vrem să ne facem ordine în propria casă, aşa cum fiecare dintre noi vrem să avem o casă în care şi copilul şi bunicul şi soţul şi soţia să se simtă împliniţi, aşa considerăm că această casă a noastră România reprezintă locul pe care trebuie să-l îngrijim şi trebuie să încercăm să vedem ce merge rău, inclusiv în politică, dar şi lucrurile bune pe care le putem face împreună”, a declarat Mircea Geaoană pentru Mediafax.
Despre membrii fondatori ai mişcării, Geoană spune că sunt o parte dintre iniţiatorii „Apelului pentru schimbare adevărată” şi că vor fi prezenţi la lansare oameni din zone profesionale diferite, între care Dana Safta, Mihaela Mihai, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Mihai Covaliu.
Citeşte şi: Zeci de meseriaşi au muncit o zi ş-o noapte pentru noul partid al lui Geoană
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro