ComenteazăCuprins:
Căderea Damascului luna trecută marchează o schimbare de proporții istorice. Odată piesă centrală a reafirmării Rusiei pe scena globală, Siria ilustrează acum fragilitatea alianțelor construite pe constrângere și conveniență. Bashar al-Assad, susținut ani de zile de puterea aeriană, mercenarii și propaganda rusă, nu a putut rezista presiunii combinate a dizidenței interne și recalibrării externe.
Pentru Moscova, acest colaps nu este doar un eșec, ci și o oportunitate de adaptare. Eforturile sunt deja în desfășurare, pe măsură ce forțele și echipamentele sale pivotează spre sud în Mediterana.
Relocarea trupelor și echipamentelor rusești în estul Libiei
Rusia își relochează trupele și echipamentele în estul Libiei, semnalând o recalibrare strategică. Comandantul Armatei Naționale Libiene (LNA), Khalifa Haftar, așteaptă în Cirenaica, cântărindu-și opțiunile. Toate privirile sunt îndreptate spre el, în timp ce statele occidentale curtează membrii familiei sale pentru a-i descuraja să permită o pivotare navală rusă în Mediterana.
Acest teren în schimbare – de la ruinele Damascului lui Assad la Libia contestată a lui Haftar – dezvăluie o logică mai profundă în politica externă rusă. Nu este vorba despre înlocuirea unui proxy cu altul, ci despre continuitate.
Paralele între Assad și Haftar
Paralelele între Assad și Haftar merg mai adânc decât dependența lor comună de patronajul rus. Ambii sunt figuri autoritare dispuse să tranzacționeze suveranitatea pentru supraviețuire. Assad a oferit Moscovei un punct de sprijin împotriva flancului estic al NATO și o scenă pentru testarea capabilităților militare. Haftar prezintă o oportunitate similară – un mijloc de a perturba interesele occidentale, de a exploata politica fracturată a Libiei și de a extinde influența Moscovei în Africa.
Totuși, ambii bărbați întruchipează riscurile abordării tranzacționale a Rusiei. Ei sunt mai degrabă instrumente decât aliați, puterea lor percepută mascând vulnerabilități profunde.
Strânsorea tot mai puternică a Moscovei
Viziunea Kremlinului asupra lui Haftar ca un tigru de hârtie nesigur subliniază asimetria relației lor. În timp ce Haftar se prezintă drept salvatorul Libiei, Rusia îl vede ca un instrument pentru ambiții mai largi.
Dependența lui Haftar de Moscova a atins noi niveluri după înfrângerea sa din 2020 la Tripoli. Rămas fără bani și fără impuls, el s-a întors către capabilitățile militare avansate ale Wagner pentru a-și menține relevanța.
Lecții pentru Occident
Nebunia angajamentului occidental cu Haftar constă în supraestimarea influenței sale. Presupunerea Washingtonului că Haftar poate contracara Moscova ignoră dependența sa fundamentală de susținătorii externi.
Dacă Occidentul vrea să contracareze Moscova în mod eficient, trebuie să abandoneze încercările reactive de a «desprinde» figuri influente de Rusia și să recunoască limitele influenței sale într-o regiune în care a fost în mod constant depășit, explică Emadeddin Badi, membru senior nerezident al programelor pentru Orientul Mijlociu din cadrul Consiliului Atlantic.
În loc să urmărească alianțe trecătoare cu figuri precum Haftar, Occidentul ar trebui să se concentreze pe abordarea slăbiciunilor structurale care fac Libia susceptibilă la exploatare externă.