“Aluatul din care se frământă guvernanţii noştri e acea categorie de fiinţe fără ştiinţă de carte şi consistenţă de caracter, acei proletari ai condeiului, dintre care mulţi abia ştiu scrie şi citi, acei para- ziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile administraţiei publice, prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire” (…)
“Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de naturi catilinare, de oameni de nimic pentru a guverna” (…) “Odată voievozii româneşti dăruiau prin hrisoave pe «mişei» în înţelesul lor, astăzi mişeii în înţelesul nostru stăpânesc toată ţara de la un capăt la altul. Calităţile morale ale unui popor atârnă «abstrăgând de climă şi de rasă» de la starea sa economică. Blândeţea caracteristică a poporului românesc dovedeşte că în trecut el a trăit economiceşte mulţămit, c-au avut ce-i trebuia”.